Corina Fusu, în vizită de lucru în SUA
Ministrul educației Corina Fusu participă la cel de-al III-lea Forum al Parteneriatului Global pentru Responsabilitate Socială (GPSA) al Băncii Mondiale, desfășurat în perioada 19-20 mai 2016 la Washington, Statele Unite ale Americii.

În cadrul evenimentului va fi prezentată și experiența Republicii Moldova în domeniu, prin realizarea Proiectului „Școala mea – responsabilizare socială pentru reforma educației din Republica Moldova”.
Forumul GPSA are scopul de a aborda principalele tendințe în materie de responsabilitate socială, modalitățile de sporire a impactului responsabilității sociale, oportunitățile de cooperare și implicare constructivă, problemele în domeniu, și de a facilita schimbul de experiență.
Reuniunea întrunește peste 270 de parteneri ai GPSA – reprezentanți ai societății civile, mediului academic, sectorului privat, experți și factori de decizie din mai multe state. Este remarcabil că la lucrările conferinței participă și președintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim, care va dialoga cu partenerii GPSA.
În Republica Moldova, GPSA a implementat două proiecte, unul dintre care este Proiectul „Școala Mea”, iar rezultatele acestuia vor fi aduse la cunoștința participanților la forum.
Totodată, ministrul educației Corina Fusu va avea întrevederi bilaterale cu reprezentanții guvernamentali din alte țări.



