21 Июня 2011, 11:40
452
Ссылка скопирована
Comuniştii LIDERI la cheltuieli
În total concurenţii au cheltuit în turul doi de alegeri parlamentare circa 5,36 milioane de lei,iar în turul întii aproximativ 32,6milioane. Lideri în acest sens sunt cei de la PCRM. Înfrîngerea comuniştilor în alegerile locale, din 2011, a scos din buzunarele acestora cel puţin 12mln de lei. Asta însa fără banii cheltuiţi în cadrul mitigurilor de protest, care au fost organizate în repetate rânduri pe parcursul campaniei electorale şi care au avut, de altfel, un caracter masiv. Potrivit ...

În total concurenţii au cheltuit în turul doi de alegeri parlamentare circa 5,36 milioane de lei,iar în turul întii aproximativ 32,6milioane.
Lideri în acest sens sunt cei de la PCRM. Înfrîngerea comuniştilor în alegerile locale, din 2011, a scos din buzunarele acestora cel puţin 12mln de lei. Asta însa fără banii cheltuiţi în cadrul mitigurilor de protest, care au fost organizate în repetate rânduri pe parcursul campaniei electorale şi care au avut, de altfel, un caracter masiv.
Potrivit unui material realizat de ziarul timpul în luna mai,se arată cum doar în cadrul unui miting organizat de PCRM,unde au participat mii de oameni şi au fost repartizate gratis mii de chipiuri şi maiouri s-au cheltuit circa 2,7 milioane de lei.E de menţionat că în rapoartele prezentate de către PCRM,nu sunt indicate acele sume cheltuite în cadrul tuturor mitingurilor de protest. Pricipalii donori pentru turul doi al alegerilor locale a fost ex-candidatul la postul de Primar al municipiului Chisinau Igor Dodon a scos din buzunar circa 26 mii lei,deputatul PCRM Gheorghe Petrenco(21 mii lei),si consilierul orasenesc Victor Gurau(25 mii lei).
Deocamdată, este cert un sigur lucru - înfrângerea în cadrul alegerilor locale generale din acest an a scos din buzunarele comuniştilor nu mai puţin 12 milioane de lei!