Comuniștii cer liberalilor să lase scena în PMAN, de Ziua Rusiei
Partidul Comuniștilor se arată indignat de actiunile Primarului General si a conducerii Partidului Liberal îndreptate spre zădarnicirea sarbatoririi Zilei Rusiei in Municipiul Chișinau.

”In Republica Moldova de mai mulţi ani se sărbătoresc zilele Germaniei, Franţei, României si ale altor ţări, ceea ce constituie o practică bună şi contribue la dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale cu aceste state. Noi condamnăm acţiunile liberalilor, considerăm că ele conduc la dezbinarea societăţii şi înrăutăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă. PCRM cere asigurarea necondiţionata a sărbătoririi Zilei Rusiei de la conducerea Primăriei”, comunică PCRM prin intermediul unui comunicat de presă.
Deschide.MD amintește că organizația „Prietenii Rusiei în Moldova" a încercat să instaleze în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) scena pentru concertul planificat mâine, cu ocazia zilei naționale a Rusiei. Asta în pofida deciziei Primăriei, care a anulat toate manifestațiile programate în Piață, din cauza unor lucrări de reabilitare a bulevardului Ștefan cel Mare. Drept urmare, organizatorii s-au văzut astăzi obligați să oprească lucrările și să înceapă demontarea scenei.


