CNA o invită repetat pe Bodnarenco să le spună despre mituire
Deputatul Elena Bodnarenco a fost citată la Centrul Naţional Anticorupţie pentru a fi audiată, în calitate de martor, pe marginea unor declaraţiilor despre o presupusă tentativă de corupere.

Deputatul urmează să se prezinte pe data de 15 martie curent, la ora 10:00, la sediul CNA.
Într-un comunicat al CNA se menționează că Direcţia generală urmărire penală a CNA examinează, în ordinea prevăzută de art. 274 Cod de procedură penală, declaraţiile deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, membru al fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Elena Bodnarenco, făcute în cadrul unei emisiuni televizate.
„Din conţinutul acestor declaraţii rezultă faptul că un deputat din cadrul unui partid parlamentar i-ar fi propus bani şi funcţii pentru a o convinge să părăsească fracţiunea pe care o reprezintă. În acest sens, organul de urmărire penală are sarcina şi obligaţia de a identifica persoana care ar fi comis presupusa infracţiune; de a stabili timpul, locul şi modul de săvîrşire a infracţiunii; cercul potenţialilor martori; de a identifica existenţa şi de a întreprinde măsuri pentru conservarea şi ridicarea posibilelor probe materiale (înregistrări audio sau video) care pot fi prezentate de martori sau ridicate de la locul în care s-ar fi produs infracţiunea. Acţiunile pot fi efectuate doar după audierea în calitate de martor a Elenei Bodnarenco care urmează să contribuie la stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate”, a mai este menționat în comunicat.
Totodată CNA mai scrie că ofiţerul de urmărire penală, în gestiunea căruia se află materialele respective, a întreprins un şir de măsuri în vederea citării deputatei Bondarenco pentru a fi audiată în calitate de martor asupra declaraţiilor publice privind comiterea unei infracţiuni. Pe 04 martie 2016, fost întocmită citaţia (număr de ieşire 03/04-912), prin care cet. Bodnarenco a fost citată în calitate de martor pentru a se prezenta pentru audiere la 10.03.2016, ora 10:00 la organul de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie. Înmânarea citaţiei personal Elenei Bodnarenco nu a fost posibilă, deoarece dumneaei nu răspundea la apelurile telefonice. Din aceste considerente, citaţia a fost plasată în cutia poştală a Parlamentului. Elena Bodnarenco nu s-a prezentat la data şi ora indicată în citaţie.
Elena Bodnarenco, deputat al fracțiunii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, declară deschis că i-a fost propusă mită pentru a pleca din PCRM. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii Interpol de la TV7. Potrivit Elenei Bodnarenco, persoana care i-a propus mită a mai spus că „într-adevăr PRCM v-a prețuit, dar posibil că a venit un moment când puteți fi apreciată și mai mult. Poate o astfel de propunere nu va mai fi".
Amintim că la sfârșitul anului trecut, un grup de 14 deputați comuniști s-au retras din fracțiunea PCRM. Ei au anunțat crearea Platformei social-democratice „Pentru Moldova", și au invitat toate fracțiunile parlamentare să se consolideze în jurul acestei platforme pentru a crea o majoritatea parlamentară. Motivele invocate de cei 14 parlamentari, au fost faptul că ei nu mai sunt de acord cu politica de partid care se schimbă de la o zi la alta.


