theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Февраля 2017, 18:54
1 404
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Cine sunt cei nouă candidați la funcțiile de ambasadori

Premierul Pavel Filip a înaintat președintelui țării, Igor Dodon, candidaturile pentru nouă fotolii de ambasador.

Dacă e să ne uităm în lista propusă, putem spune că printre candidați se găsesc atât persoane cu experiență în domeniul diplomatic, cât și aspiranți care înafară de faptul că sunt loiali conducerii PDM nu se pot lăuda cu nicio realizare.

Potrivit purtătorului de cuvând al șefului statului, Ion Ceban, pentru funcția de ambasador în SUA a fost propus Aurel Ciocoi.

Aureliu Ciocoi (5 iunie 1968). În prezent, Aurel Ciocoi este ambasador în China, iar anterior a fost ambasador al Republicii Moldova în Germania. 

Cine sunt cei nouă candidați la funcțiile de ambasadori

Pentru fotoliul de ambasador în Grecia este propus actualui secretar general al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Anatol Vanghelie. Anterior, din august 2013 și până în aprilie 2015, Vanghelie a fost ambasador al Republicii Moldova în Israel. Din 2008 și până în 2010, Vanghelie a fost director adjunct al direcţiei Relaţii Economice Internaţionale, MAEIE al RM.

Cine sunt cei nouă candidați la funcțiile de ambasadori

Pentru funcția de ambasador în Spania este propusă Violeta Agrici, care în prezent deține funcția de șef al Direcției Generale Afaceri Consulare din cadrul MAEIE. Nu am reușit să facem rost de o poză cu Violeta Agrici, precum nici nu am prea găsit informație despre candidata la fotoliul de ambasador în Spania.

Pentru fotoliul de ambasador în Franța este propus actualul şef de direcție Generală Cooperare Multinațională din cadrul MAEIE, Emil Druc. De menționat este că, anterior, Emil Druc a fost ambasador în Suedia, Finlanda şi Norvegia.

Cine sunt cei nouă candidați la funcțiile de ambasadori

 Pentru funcția de reprezentant Permanent al Republicii Moldova de pe lângă ONU este propusă candidatura lui Victor Moraru. De menționat este că, anterior, Victor Moraru a fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Confederaţia Elveţiană. În prezent, Moraru este adjunctul lui Emil Druc.

Cine sunt cei nouă candidați la funcțiile de ambasadori

Pentru funcția de ambasador al RM în Polonia este propusă candidatura lui Vladimir Chirinciuc. În prezent, Chirinciuc este însărcinat cu afaceri al Ambasadei Republicii Moldova în Republica Austria.

Pentru funcția de ambasador în Belarus este propusă candidatura lui Vladimir Ciobanu, fost deputat pe listele AMN. În 2006, Ciobanu a părăsit Alianța "Moldova Noastră". În decembrie 2009 a aderat la Partidul Democrat din Moldova, fiind în scurt timp ales în funcția de secretar general al formațiunii.

Pentru funcția de ambasador în Austria este propusă candidatura Valeriei Șeican, fosta directoare a Teatrului Teatrului Național de Operă și Balet. De menționat este că în perioada în care Șeican a deținut fotoliul de director al TNOB, numele factorilor de decizie ai TNOB a fost deschisă o cauză penală pe faptul abuzului şi neglijenţei în serviciu. Atunci, procurorii spuneau că dosarul a fost deschis după ce un raport al Curţii de Conturi pentru anul 2012 a scos la iveală cheltuieli nejustificate de un milion şi jumătate de lei, bani care s-au cheltuit inclusiv pentru băuturi alcoolice. Mai mult, în perioada în care Șeican era la conducerea TNOB, angajații instituției își cereau salariile în stradă prin proteste. Unele voci spun că Șeican ar fi apropiată factorilor de decizie din PDM fapt pentru care a obținut acest fotoliu fără a avea experiență în diplomație.

Cine sunt cei nouă candidați la funcțiile de ambasadori

 Pentru fotoliul de ambasador în Marea Britanie este propus Igor Klipii, care în prezent deține funcția de secretar general-adjunct al Parlamentului. În perioada 2005 - 2009, Klipii a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Între 2010 și 2015 a fost Ambasadorul Republicii Moldova în Lituania. Anterior, acesta a fost și vicepreședinte al PDM. 

Cine sunt cei nouă candidați la funcțiile de ambasadori

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована