Chirtoacă, despre acțiunile lui Renato Usatîi și a socialiștilor: Dva debila, eto sila
Deranjat de acțiunea lui Renato Usatîi de a bloca bulevardul Ștefan cel Mare, aducând un tir, Chirtoacă spune despre aceștia: „Dva debila, eto sila” (trad: Doi nebuni înseamnă putere).

„Nu pot să stea un milion de oameni ostatic la niște debili. Dva debila, eto sila, cum era pe internet”, afirmă Chirtoacă.
Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței primăriei de astăzi, 12 octombrie, notează UNIMEDIA.
Primarul general s-a arătat revoltat de situația creată și spune că „lupta pentru putere a ajuns să fie de rahat la propriu, având în vedere ceea ce s-a întâmplat la sediul PLDM”.
„Când faci accident nu te dai jos din mașină și nu îndrepți furtunul cu mâna ca să stropești scările. Este clar că este vorba despre o acțiune pusă la cale, iar mașina respectivă a mers și pe contrasens. Nu știu cui aparține, după cum se vede e o mașină privată. În serviciile noastre nu cunosc să avem asemenea autospeciale. Este cert că la mijloc este vorba despre o provocare”, afirmă Chirtoacă.
Totodată, edilul Capitalei menționează că legea ar trebui să-și facă treaba și să îi pedepsească pe organizatori.
„Prin urmare, consider că societatea noastră e suficient de matură să-și dea seama că este vorba despre niște bandiți. Și nu văd niciun motiv pentru care poliția, procuratura, instanța de judecată să nu aplice legea, să nu-i aresteze și să-i pună la respect. Nu pot să stea un milion de oameni ostatic la niște debili. Dva debila, eto sila. Cum era pe internet”.


