Cei 14 deputați care s-au rupt de PCRM, dați afară din partid
Cei 14 deputați care ieri au anunțat că se retrag din fracțiunea PCRM, au fost excluși din partid, a anunțat acum câteva clipe liderul comuniștilor, Vladimir Voronin.

Politicianul a dat citire deciziei pe care a luat-o Comitetul Central al formațiunii în cadrul ședinței pe care a avut-o astăzi:
„Punctul doi: Excludem din componența Cabinetului Central și din membrii efectivului politic pe toți acești șase - Reșetnicov, Ivanova, Vitiuc, Zagorodnîi, Balmoș și Gorilă. Punctul trei: sunt excluși din componența Comitetului Central și toți ceilalți - Mihalache, Gudumac, Bannicov, Mândru, Golovin, Porcescu, State. Și Babiuc Aliona e inclusă în lista asta, dar ea a fost exclusă din partid săptămâna trecută. L-am eliberat pe Reșetnicov din funcția de secretar executiv al partidului, l-am eliberat pe Zagorodnîi din funcția de președinte a Comisiei partinice”
Voronin se arată nemulțumit de faptul că deputații care au părăsit formațiunea au profitat de PCRM pentru a accede în Parlament.
„Partidul formează lista candidaților pentru funcția de deputat și ei sunt aleși pe lista partidului. Partidul lucrează ca ei să fie aleși deputați din partea partidului nostru, dar nu ca, pe urmă, noi să ne subordonăm acestor deputați, cât de numeric nu ar fi acest grup”
Pe de altă parte, liderului comunist a subliniat că ar fi fost informat și anterior de doi dintre deputați că, pe parcursul ultimelor două luni, cineva duce tratative propunându-le să părăsească PCRM-ul, unul dintre care, deși a dus informația la urechile șefului de partid, a părăsit într-un final formațiunea. Comunistul a refuzat să dea nume concrete. Întrebat cine sunt acele persoane care au încercat să pună presiuni asupra deputaților comuniști, fostul șef al statului a evitat să dea răspunsul, declarând că este prea devreme să facă publice aceste nume.
Vladimir Voronin se arată nedumerit și de denumirea Platformei pe care au adoptat-o deputații.
„De unde s-a luat această denumire „social-democrat”? Eu înțeleg liberal-democrată de unde s-a luat: nu vor să fie nici liberal, nici democrați. Dar de unde s-a luat social-democrat? Poate tot de acolo, din aiurelile lui Lupu?!”
Fostul președinte al Republicii Moldova a făcut și aluzii din care ar reieși faptul că acești deputați ar forma o coaliție cu Partidul Democrat, iar declarația lui Marian Lupu, potrivit căreia ei ar avea deja un număr de 34 de voturi în Parlament, ar fi dovada acestui fapt - subliniază Voronin.
„Nu am citit nici un document care argumentează de ce acest grup de deputați se numesc așa. Lupu a spus că ei sunt deja numeric 34, am auzit cifra 34. 20- fracțiunea democraților și cu 14, câți sunt matematic?”
În cadrul conferinței de presă, liderul comunist a fost rugat să comenteze informațiile potrivit cărora plecarea celor 14 deputați ar fi fost un pact la care a participat chiar el. Voronin a infirmat declarațiile liberalului Valeriu Munteanu care a declarat, ieri, că Reșetnicov ar fi fost rudă cu Voronin.
„Ăsta de la liberali care în loc să prindă muște, el face politică că Reșetnicov e ruda lui Voronin. Ce înseamnă înțelegere? Cu cine eu fac înțelegere? Câți au plecat din rândurile partidului, ce ăștia-s primii? Când au plecat și alte persoane tot așa se spunea - că eu am înțelegere. Ce înțelegere, să trădăm partidul?”
Întrebat dacă va susține candidatura lui Ion Sturza pentru funcția de prim-ministru, Vladimir Voronin a dat un răspuns sarcastic:
„Iată chiar acum mă pornesc! Când trebuie de-l susținut, peste câte minute trebuie să fiu acolo? Ei, Sturza! Cine a votat pentru demiterea lui în anul 99?! Știți, este foarte interesant! Mai ales după ce Lupu a spus că ei nu se întâlnesc, noi poate din curiozitate - da. Când vom mai avea posibilitatea asta? Hai să fim serioși!”
Vladimir Voronin a ironizat și eventualitatea unui vot de încredere pentru Guvernul condus de Sturza. Liderul comunist susține că acesta va fi învestit doar dacă se vor mai face astfel de schimbări și mutări de deputați dintr-o fracțiune în alta.
„Nu știu (dacă are șanse de a fi votat Sturza - nota red.). Dacă vor mai aduce vreo 14 din altă fracțiune... Poate acum la start s-au pregătit socialiștii, cine știe?!”
Amintim că, ieri, un grup de 14 deputați comuniști s-au retras din fracțiunea PCRM. Aceștia au anunțat crearea Platformei social-democratice „Pentru Moldova”.


