Ce face Zinaida Greceanîi la Moscova?
Președintele fracțiunii PSRM în Parlamentul RM, Zinaida Greceanîi întreprinde o vizită de lucru la Sankt-Petersburg, la invitația preşedintelui Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Federației Ruse, Valentinei Matvienko.

Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, deputatul socialist va participa la Forumul Euroasiatic al femeilor, care se va desfășură în capitala de nord a Rusiei, în perioada 23-25 septembrie curent.
La Forum Zinaida Greceanîii va rosti un discurs în cadrul unei mese rotunde cu tema „Femeile în economia în transformare: noi oportunităţi şi provocări”.
Pe data de 24 septembrie deputatul socialist va avea o întrevedere cu Valentina Matvienko în cadrul căreia va fi examinat stadiul actual de dezvoltare al relațiilor moldo-ruse, posibilitățile de extindere și aprofundare a raporturilor de colaborare bilaterale pe filiera parlamentară și alte chestiuni.


