Cât va dura optimismul premierului Streleţ?

Valeriu Streleţ şi-a început energic mandatul de prim-ministru şi chiar din primele zile a creat impresia că lucrurile în Republica Moldova au început să se mişte în direcţia corectă. 

De fapt, executivul sub conducerea noului premier n-a făcut decât să urmeze recomandările partenerilor de dezvoltare şi a comunităţii de experţi pentru a evita colapsul economic, pronosticat a se produce în toamnă. Măcar şi atât, oricum e un pas înainte.

Restabilirea relaţiilor cu Fondul Monetar internaţional

Acesta a fost primul obiectiv anunţat de premier imediat după votarea noului executiv în Parlament la data de 30 iulie şi toate acţiunile întreprinse ulterior au avut drept scop să-i convingă pe cei de la FMI să trimită cât mai curând la Chişinău o misiune a fondului pentru a negocia un nou acord necesar pentru a restabili cel puţin parţial fluxul de finanţări din Occident.

În această logică se încadrează şi decizia de lichidare a celor trei bănci jefuite, şi grăbirea investigaţiilor privind cauzele acestui jaf, şi intenţia de schimbare a legislaţiei astfel ca Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare să poată cumpăra un pachet important de acţiuni al Victoriabank. Interesant este că anterior toate aceste măsuri au fost într-un fel sau altul torpilate sau cel puţin tergiversate de către o parte din miniştrii actuali, prezenţi şi în executivul precedent, în spatele căruia se aflau cel puţin două din cele trei componente ale alianţei actuale de guvernare. 

Evident, aceste componente, au renunţat la o parte din propriile interese nu deoarece s-au împlut peste noapte de responsabilitate civică. Mai degrabă, aşa cum finanţarea externă este unica şansă pentru ca Republica Moldova să-şi menţină economia pe linia de plutire, patronii guvernului de la Chişinău i-au acordat lui Streleţ mai multă libertate în acţiuni decât predecesorilor săi. Însă şi această libertate are evident o limită. 

Între ciocan şi nicovală. Cerinţele FMI şi nemulţumirea populară

Unde este această limită? În primul rând, misiunea FMI va cere mai mult decât grăbirea investigaţiei la cele trei bănci sau recroirea bugetului despre care a anunţat zilele trecute deputatul liberal-democrat Ştefan Creangă. După o ignorare constantă de cel puţin doi ani a recomandărilor Fondului, guvernului Streleţ îi va fi destul de dificil să negocieze condiţii mai blânde din punct de vedere macroeconomic sau fiscal pentru încheierea acordului.

Probabil misiunea ce va veni la 22 septembrie la Chişinău va cere drept confirmare a bunelor intenţii ale autorităţilor moldovene lichidarea tuturor derapajelor de ordin fiscal comise de aceasta.

Din toate matrapazlâcurile ce ţin de politica fiscală comise contrar recomandărilor fondului, apare volens-nolens în evidenţă renumitul pachet agricol al speakerului democrat Andrian Candu votat de legislativ în prima lectură şi care oferă fermierilor unele înlesniri generoase cu deviere de la principiile unei politici fiscale consecvente şi echilibrate. 

Se va opune guvernul de la Chişinău sub presiunea neîncheierii unui acord cu FMI acestui pachet în detrimentul reputaţiei speakerului Candu?
De fapt, nu va avea încotro. Şi în acest caz vor urma cu siguranţă proteste ample ale fermierilor.

Ce acţiuni cu adevărat contează?

Iar pentru a face faţă protestelor fermierilor dar şi altor manifestări care se prefigurează ale moldovenilor nemulţumiţi de starea în care s-au pomenit din vina autorităţilor, declaraţiile de bună intenţie ale premierului Streleţ sunt insuficiente. Aici ajungem exact la esenţa condiţiilor puse de ex-candidatul la funcţia de premier, Maia Sandu, partidelor alianţei pentru a accepta funcţia.

„În primele zile ale activităţii sale, noul Guvern va trebui să vină cu un plan de măsuri anticriză, care va include şi reducerea semnificativă a cheltuielilor publice. Este evident că, cel puţin pe termen scurt, aceste măsuri nu vor contribui la creşterea standardelor de viaţă ale populaţiei. Pentru ca să avem obraz să cerem populaţiei ca să ne sprijine să putem depăşi această situaţie, care este o consecinţă directă a furtului din sistemul bancar, trebuie, cel puţin, să transmitem un semnal clar că instituţiile statului, în sarcina cărora este tocmai prevenirea unor asemenea ilegalităţi, sunt sancţionate”, scria la sfârşitul lunii iulie pe pagina sa de Facebook ex-ministrul educaţiei, referindu-se în special la demiterea guvernatorului BNM Dorin Drăguţanu şi a procurorului general Corneliu Gurin. 

În aceeaşi logică se include şi îndemnul secretarului-general al Consiliului Europei Thorbjorn Jagland pentru clasa conducătoare de la Chişinău, transmis prin intermediul unui articol publicat zilele trecute în New York Times. „Moldova trebuie să se gândească şi ea la securitatea ei democratică. Odată cu măsurile urgente necesare pentru stabilizarea sistemului bancar, guvernul trebuie să înceapă imediat eliminarea din instituţiile publice a funcţionarilor corupţi. Pentru început, zeci de judecători – unii de rang foarte înalt – care au fost acuzaţi că au abuzat de puterea lor, ar trebui anchetaţi. Organele de securitate ale statului ar trebui, de asemenea, să facă tot ce le stă în putinţă pentru a-i aresta pe cei vinovaţi de masiva fraudă bancară. Pentru a da poporului încredere că justiţia va acţiona în aceste cazuri, interferenţa politică subterană trebuie eliminată din sistemul judiciar. Legislaţia aflată în Parlament, care va garanta imparţialitatea procurorilor de stat, ar trebui pusă în aplicare fără întârziere. Şi, pentru a dovedi că nimeni nu este mai presus de lege, actuala imunitate, ce acoperă de urmărire judiciară pe membri Parlamentului, ar trebui redusă”, afirmă politicianul european.

Mai pe scurt, autorităţilor de la Chişinău le-a fost dat un semnal clar, ce ar trebui să întreprindă pentru a convinge Occidentul, spre care anunţă că tind, că au început serios să-şi facă ordine în curte. Declaraţiile răsunătoare de intenţii ale premierului Streleţ sună bine, dar după ele trebuie să urmeze neapărat şi faptele. Şi nu doar cele de strângere a curelei care, pentru stabilizarea situaţiei bugetare, vor reduce cheltuielile, afectând cetăţenii simpli. În acest caz, putem presupune că şi de această dată poporul răbdător al Moldovei va fi iarăşi convins că trebuie să se conformeze pentru ca ţara să evite colapsul economic. Chiar fără pedepsirea vinovaţilor de actuala stare de fapt.

Nu însă şi Occidentul, care a învăţat lecţia şi ştiu foarte bine cu cine au de furcă la Chişinău. Prin urmare, faptele care într-adevăr vor conta pentru Occident ţin de începerea scoaterii ţării din captivitatea clanurilor oligarhice, adică de măsurile menţionate de Thorbjorn Jagland. Misiune imposibilă or exact aceste clanuri au aprobat numirea lui Streleţ în funcţia de prim-ministru şi au respins-o pe Maia Sandu, care a spus din start ce fapte concrete trebuie întreprinse. 

Fireşte, condiţia acceptării lui Streleţ a fost ca acesta să nu strice schemele şi planurile celor ce conduc din umbră Moldova. 

În această situaţie rămâne doar de văzut cât va putea acesta să mimeze ca şi predecesorii săi reformele evitând să atingă interesele oligarhilor, adică să înceapă demontarea sistemului cu ajutorul căruia aceştia ţin statul în captivitate. Când se va epuiza timpul rezervat declarării intenţiilor şi împrejurările vor cere urmarea logică a acestora, adică acţiunile concrete pentru scoaterea statului din captivitate, se va termina, probabil şi optimismul premierului Streleţ.