theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Сентября 2010, 09:16
421
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

„Cartea transnistreană” secretă a Rusiei. Analiză Info-Prim Neo

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, Federaţia Rusă a articulat clar rolul pe care îl atribuie Republicii Moldoveneşti Nistrene, constituită în raioanele de Est ale Republicii Moldova de către un regim neconstituţional. Rolul Transnistriei şi, respectiv, scopurile Rusiei în această regiune, au fost formulate, ca printre altele, pe la sfârşitul mesajului rostit de ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Valerii Kuzmin, la şedinţa festivă consacrată aniversării 20 a RMN, desfăşurată la ...

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, Federaţia Rusă a articulat clar rolul pe care îl atribuie Republicii Moldoveneşti Nistrene, constituită în raioanele de Est ale Republicii Moldova de către un regim neconstituţional. Rolul Transnistriei şi, respectiv, scopurile Rusiei în această regiune, au fost formulate, ca printre altele, pe la sfârşitul mesajului rostit de ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Valerii Kuzmin, la şedinţa festivă consacrată aniversării 20 a RMN, desfăşurată la Tiraspol. Diplomatul rus a exprimat mulţumiri „locuitorilor republicii” pentru contribuţia la noile procese istorice în spaţiul post-sovietic. „Aceste procese se dezvoltă şi vor continua în strânsă interdependenţă cu constituirea bazelor fundamentale ale noii ordini mondiale multipolare care încă nu s-a format până la capăt”, a spus Kuzmin.

Lăsăm la o parte faptul prezenţei diplomatului rus la Tiraspol care a făcut cap de afiş în presa din săptămâna trecută. O sfidare în plus sau una în minus a poziţiei guvernului moldovean sau a intereselor Moldovei demult nu mai contează. Contează mesajul de mai sus, rostit, după cum a afirmat însuşi Valerii Kuzmin, cu ştirea ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, iar aceasta înseamnă poziţia oficială a statului rus la cel mai înalt nivel posibil.

Rusia tânjeşte după statutul de supraputere

Mesajul contează pentru că limpezeşte mai toate lucrurile care s-au întâmplat în relaţiile moldo-ruse, inclusiv pe segmentul transnistrean, în ultimii douăzeci de ani, dar şi pentru că varsă lumină asupra şanselor pe care le are Republica Moldova să-şi reîntregească teritoriul şi societatea, să se constituie ca stat dezvoltat şi să-şi poată ocroti politic, social şi economic propriii cetăţeni. Dacă s-ar întreba cineva, în acest context, când se va putea instaura definitiv pacea pe malurile Nistrului, iar oamenii de pe ambele maluri vor ajunge să trăiască omeneşte, răspunsul, după autorităţile ruse, ar fi: „după instaurarea noii ordini mondiale multipolare care încă nu s-a format până la capăt”. Şi iarăşi vin în memorie cuvintele cronicarului de acum câteva sute de ani: „Moldova în calea tuturor relelor...”.

Rusia tânjeşte după statutul de supraputere pe care l-a avut anterior Uniunea Sovietică, succesor de drept al căreia este. Este dreptul ei să tânjească şi chiar să şi-l redobândească. Însă, neavând până acum şi în perspectiva apropiată potenţialul, în special, economic să se impună în calitate de unul din polii „lumii multipolare”, Rusia îşi face jocul geopolitic în mare parte pe contul conflictelor din spaţiul post-sovietic. Evenimentele din Abhazia şi Osetia de Sud denotă că Federaţia Rusă a mai făcut un pas, sau doi, spre scopul său al „lumii multipolare”. Până atunci Rusia a copt premisele şi a pregătit terenul, în special prin susţinerea regimurilor secesioniste, făcând contrabalanţă sprijinului pe care SUA l-au acordat Georgiei în tendinţa acestora de a influenţa regiunea Caucazului. În arsenal, sau cum ar spune preşedintele intermar al Moldovei, Mihai Ghimpu, „în mânecă”, Moscovei i-au rămas încă două „cărţi” conflictuale: Carabahul de Munte şi Transnistria.

Nu este obligator că Rusia va utiliza în Moldova acelaşi scenariu, militar, ca şi în Caucaz. Dar nu este exclus ca ea să nu reziste tentaţiei de a folosi o provocare lansată de pe un mal sau altul al Nistrului, iar poziţia dură a Moscovei pronunţată pe marginea mai multor chestiuni de natură mai mult internă ale Moldovei din ultimul timp, admite că aşa ceva, teoretic, se poate întâmpla.

Mai degrabă, însă, că acţiunile viitoare ale Rusiei în raport cu conflictul transnistrean vor fi diferite de cele întreprinse în Caucaz. Şi aceasta pentru că, spre deosebire de Osetia şi Abhazia, Federaţia Rusă nu are nevoie nici de Moldova, nici de Transnistria, nici de Moldova incluzând Transnistria şi nici de Transnistria ca stat independent şi recunoscut de Moldova şi de către comunitatea internaţională luate împreună. Acţiunile Rusiei se vor
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована