Candu neagă că ar fi implicat în alegerea președintelui ANI: În concurs s-au înscris candidaturi slabe
Andrian Candu respinge categoric orice insinuări despre presupuse implicări în organizarea și desfășurarea concursului pentru funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI), precum și oricare altă implicare într-un concurs pentru ocuparea funcțiilor de demnitate publică.

Replica vine după ce Teodor Cârnaț a demisionat de la CSM, acuzând trucarea testului Poligraf: „Înainte cu o zi de a pleca la testul la poligraf, de acum președintele Parlamentului Andrian Candu, în cadrul emisiunii de dezbatere de la Moldova. De acum mă descalificase deoarece a spus că sunt o persoană slabă, iar la a doua etapă așa persoane slabe nu a văzut”.
„Am dreptul și chiar obligația morală de a expune public poziția față de gradul de implementare a legilor. Respectiv, am declarat public că în concurs s-au înscris candidaturi slabe. Faptul că dl Cârnaț s-a autoidentificat ca fiind slab este, bănuiesc, unul di elementele de sinceritate, cu care s-a lăudat în ultimele zile. Totuși, opinia mea nu a concis cu cea a organizatorilor concursului, care i-au dat note mari, potrivit domnului Cârnaț, dar care însă nu a promovat testul de integritate. Înțeleg frustrarea dumnealui în aceste condiții”, a menționat președintele Parlamentului într-un comunicat de presă.
Teodor Cârnaț a fost ales în funcția de membru CSM în calitate de profesor titular de drept, printr-o hotărâre a Parlamentului, în anul 2013, iar ieri, pe 10 octombrie a demisionat de la CSM. Acesta a spus că a decis să plece pentru a nu prejudicia reputația Consiliului Superior al Maistraturii după ce, acum câteva zile, a picat testul la poligraf în cadrul concursului pentru funcția de șef al ANI, care, potrivit lui, ar fi fost trucat.


