Candu, la sfârșit de sesiune: Parlamentul a lucrat de 2 ori mai puțin
Astăzi a fost ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară. La finalul plenarei, speakerul Andrian Candu a ținut un discurs de totalizare a activității Legislativului în această ultimă jumătate de an.

Una dintre cele mai importante concluzii a fost că deputații s-au întrunit în ședințe plenare de două ori mai puțin decât era prevăzut.
Astfel din cele 40 de ședințe plenare care există teoretic în calendarul parlamentar, aleșii poporului s-au întrunit în mai puțin de jumătate. Asta pentru că, zice Candu, a fost o perioadă complicată în care am avut și alegeri locale, dar și mai multe tentative de a învesti un Guvern. Speakerul nu s-a referit însă și la motivul de bază al productivității reduse din Parlament și anume coaliția tacită dintre PLDM, PD și PCRM care n-a ajuns de foarte multe ori la consens, iar proiectele importante nu puteau acumula numărul necesar de voturi.
Andrian Candu le-a mulțumit și deputaților din opoziție pentru intervențiile constructive.
Cât ține de pachetul agricol, președintele Parlamentului a explicat că acesta nu putea fi votat în lectura a doua deoarece este nevoie de avizul Guvernului în acest sens, întrucât unele modificări legislative necesită cheltuieli din partea statului. Oficialul a dat asigurări, că pachetul va fi examinat la începutul sesiunii de toamnă și că el va fi votat în timp util.
Întrebat de către jurnaliști unde își va petrece vacanța, Andrian Candu, a declarat că va merge câteva zile la părinții soției sale peste hotare, în rest își va echilibra activitățile cu rutina cotidiană, dar și cu mai multe restanțe pe care le are în calitatea sa de președinte al Parlamentului.


