Candu face apel la deputați să revină la muncă: În Parlament nu-i cvorum
Speakerul Andrian Candu solicită deputaților să revină la activitățile sale în cadrul ședinței plenare pentru a continua examinarea ordinii de zi, după ce în cadrul dezbaterilor proiectului legii Bugetului de Stat pentru anul 2017 s-a constatat lipsa de cvorum.

După două ori de discuții asupra celui mai important document economico-financiar pentru anul viitor, deputatul neafiliat Anatol Zagorodnîi a solicitat încheierea dezbaterilor. Speakerul a pus la vot propunerea legiuitorului, însă s-a constatat lipsa cvorumului.
În sală erau prezenți doar 48 de deputați. Astfel, Candu a anunțat o pauză de 5 minute pentru a invita deputații în sală, însă și atunci numărul minim necesar nu a fost asigurat. În sală au rămas 36 de deputați. În acest sens speakerul a anunțat o pauză până la orele 14.00.


