Cameramanii vor avea acces în sala de ședințe a Parlamentului
Cameramanii vor putea să aibă acces în sala de ședințe a Parlamentului, în timpul desfășurării acestora. Reprezentanții jurnaliștilor și cei ai Parlamentului au ajuns joi la un acord în acest sens.

Astfel, „în limita locurilor disponibile”, cameramanii acreditați la Parlament vor putea filma în sala de ședințe, iar acest drept li s-ar putea acorda chiar de săptămâna viitoare, potrivit vicepreședintelui Parlamentului Liliana Palihovici.
„Au fost identificate anumite soluții, agreate de ambele părți. Rămâne ca biroul Parlamentului să accepte aceste condiții, iar reprezentanții mass-media să propună regulamentul privind acreditarea reprezentanților presei și a cameramanilor până marți. Dacă ajungem la un acord, joi dimineața biroul Parlamentului se va reuni pentru a aproba aceste modificări”, a declarat Liliana Palihovici.
Potrivit acesteia, s-au identificat locuri pentru „în jur de 10-12 camere”, dar ea nu a exclus că ar putea încăpea și alți operatori.
„Totuși, în timpul unor ședințe mai importante, cum ar fi cele în care este examinată o moțiune de cenzură, nici aceste locuri ar putea să nu fie disponibile, din cauza prezenței mai masive în sală”, a precizat Palihovici.
Totodată, cele două părți au convenit și ca fotografii să aibă acces liber în sala de ședințe.
De asemenea, în continuare va fi asigurată și transmisiunea video pusă la dispoziție de către reprezentanții Parlamentului.


