theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
1 Февраля 2016, 20:27
1 297
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Băsescu îl desființează pe Năstase, sugerând că este un laș

Liderii Plaformei DA au fost astăzi criticați dur de către fostul președinte al României, Traian Băsescu, pentru faptul că aceștia au renunțat în ultima vreme la discuțiile despre vectorul geopolitic al R. Moldova.

Băsescu îl desființează pe Năstase, sugerând că este un laș. Foto: nasul.tv
Băsescu îl desființează pe Năstase, sugerând că este un laș. Foto: nasul.tv

Potrivit lui Băsescu, astfel procedează doar lașii, iar amânarea aplicării Acordului de Asociere ar putea duce la pierderea dreptului cetățenilor moldoveni de a călători liber în UE.

Fostul președinte român a remarcat, în cadrul emisiunii „Alb & Negru” de la Unimedia, că liderii protestelor din centrul Chișinăului au desființat pur și simplu ideea de geopolitică în ceea ce privește R. Moldova. Acest lucru, susține Băsescu, este o greșeală mare pe care o pot comite doar niște lași.

„Vreau să știți că la frontiera dintre două sisteme – NATO și Federația Rusă, Uniunea Europeană și Federația Rusă – cine nu gândește geopolitic, pierde bătălia. Opțiunile geopolitice trebuie făcute în Republica Moldova, nu terfelite. Acesta este refugiul lașilor – nu vrem să discutăm geopolitică. Frate, dar securitatea ta, a Republicii Moldova, nu depinde de evoluțiile geopolitice din anii următori?”,  a declarat fostul președinte al României, citat de HotNews.md.

Totodată, Băsescu a menționat că amânarea aplicării Acordului de Asociere ar însemna pierderea dreptului de a călători liber în UE pentru cetățenii moldoveni.

„Vor să ascundă niște lucruri fundamentale, spunând că nu discutăm geopolitică. Dar ce facem, amânăm 2-3 ani sau un an aplicarea Acordului de Asociere? Păi, în baza acestui Acord cetățenii, R. Moldova circulă liber în UE. Politicienii de la Chișinău ar trebui să se trezească, să iasă din demagogie și să vadă care e interesul populației în primul rând”, a subliniat Traian Băsescu.

Fostul președinte român a făcut aceste declarații în contextul apropierii în ultimul timp a Platformei DA, care se declara proeuropeană, de partidele conduse de politicienii controlați de Moscova Igor Dodon și Renato Usatîi. Acest subiect a provocat dezbateri, în special după ce acum o săptămână liderul Partidului DA, Andrei Năstase, a confirmat în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV că, dacă va ajunge în Parlament, va renunța la ideea continuării procesului de integrare europeană la cererea noilor săi parteneri politici Renato Usatîi și Igor Dodon. „Se pune batista pe țambal cu privire la vectorul geopolitic pentru o perioadă de un an. Igor Dodon a vorbit de un an jumătate”, declara Andrei Năstase.

„Punem ţara pe făgaşul normalităţii şi apoi revenim la geopolitică”, mai spunea atunci Năstase, poziție criticată dur de Traian Băsescu. Totodată, în cadrul aceleiași emisiuni la Unimedia, Băsescu a condamant și apropierea Platformei DA de Usatîi și Dodon, precizând că alegerile anticipate pe care le cer aceștia ar aduce partidele proruse la guvernare. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована