Avocatul lui Vlad Filat: „Șor și-a demonstrat repetat necrebilitatea”
„Briefingul lui Ilan Șor de astăzi demonstrează repetat necredibilitatea acestui denunțător”, a comentat avocatul lui Vlad Filat declarațiile făcute astăzi de Ilan Șor.

Potrivit juristului, în calitatea sa de primar, Șor a încălcat grav prezumția de nevinovăție a lui Vlad Filat.
„Jurisprudența CEDO a condamnat statele unde prezumția de nevinovăție a fost încălcată prin declarații publice ale autorităților publice când se referă la o persoană ca fiind vinovată, atât timp cât vinovăția persoanei respective nu a fost dovedită conform legii”, a mai precizat avocatul Igor Popa, subliniind că cele declarate de primarul Șor nu se regăsesc în rechizitoriul de pe masa judecătorilor .
„Solicităm încetarea imediată a declarațiilor publice care afectează prezumția de nevinovăție a lui Vlad Filat și chemăm autoritățile să facă justiție în sala de judecată și nu la televizor”, a mai cerut avocatul.


