Avocatul lui Filat: Transferarea într-o celulă din subsol reprezintă un abuz grav. Sunt presiuni asupra lui Filat
Avocatul liderului PLDM, Vlad Filat, califică transferarea clientului său într-o celulă din subsolul penitenciarului drept o încălcare gravă și spune că aceste acțiuni spun clar că se fac presiuni.

Într-un comunicat de presă, Igor Popa spune că Vlad Filat a fost transferat într-o celulă din subsol, în data de 24 noiembrie, iar pretextul care a stat la baza tranferului ar fi servit o „o pană de curent”.
„Reţinem, că acest transfer este deja, al treilea la număr, care îl vizează pe Vlad Filat, iar de fiecare dată, transferul se realizează în condiţii cel puţin suspecte. Prin urmare, am solicitat repetat procurorului care exercită controlul asupra respectării drepturilor deţinuţilor, să constate condiţiile inumane şi degradante la care este supus domnul Vlad Filat, iar în urma întîlnirii cu conducerea Penitenciarului, s-a stabilit un termen de cel tîrziu luni dimineaţă 30.11.2015 pentru a fi reparată linia de curent electric, iar domnul Filat să fie transferat în precedenta celulă”, se menționează în comunicat.
Igor Popa califică acţiunile întreprinse de administraţia Penitenciarului drept, abuzuri grave şi presiuni asupra lui Vlad Filat.
„Este alarmant faptul, că pe fonul acestor transferuri fără număr şi condiţiilor inumane şi degradante la care este supus zilnic, starea sănătăţii lui Vlad Filat se agravează în mod vizibil. Calificăm acţiunile întreprinse de administraţia Penitenciarului drept, abuzuri grave şi presiuni asupra lui Vlad Filat, fapt ce contravine articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care dispune clar şi concis faptul că nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.
De menționat este că, anterior, avocații lui Filat au depus o plângere cu privire la condiţiile de detenţie ale politicianului.
Răspunsul a fost următorul:
„Verificînd condiţiile de deţinere a deţinutului Filat Vladimir în Penitenciarul nr. 13, Chişinău, a fost stabilit că acestea corespund normelor stipulate în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, iar careva derogări, încălcări ale legislaţiei în vigoare în raport cu deţinutul în cauză, la compartimentul respectiv n-au fost stabilite”.


