Astăzi Moldova își alege președintele; De câte voturi ar avea nevoie candidatul câștigător
Astăzi Republica Moldova își alege președintele prin vot direct pentru prima dată în ultimii 20 de ani.

La vot sunt așteptați aproape 3 milioane de cetățeni înscriși în listele electorale, o cifră considerată însă mult prea optimistă, specialiștii estimând că în țară sunt mult mai puțini cetățeni cu drept de vot.
La primul tur de scrutin au votat 1,44 milioane de cetățeni, dar peste 22 de mii de voturi au fost declarate nevalabile. De cele 1,418 milioane de voturi valabile, peste 680 de mii au mers la Igor Dodon, în timp ce Maia Sandu a acumulat aproape 550 de mii de voturi.
Dacă am avea o prezență similară cu cea din primul tur, atunci candidatul care va acumula 720 de mii de voturi poate fi declarat câștigător. Observăm că în cazul în care cei doi candidați își păstrează voturile din primul tur, atunci Igor Dodon ar mai avea nevoie de aproximativ 40 de mii de voturi, în timp ce Maia Sandu trebuie să atragă peste 170 de mii de sufragii.
Totuși, în cele două săptămâni de la primul tur s-a pornit un val mobilizator extrem de vizibil, astfel există toate șansele ca în turul 2 numărul celor prezenți la vot să crească.
Așa s-a întâmplat și la scrutinul din 1996, atunci când în turul 2 au votat cu peste 100 de mii de cetățeni în plus sau cu aproape 7%.
Dacă și în acest an prezența ar crește cu 100 de mii de alegători, atunci viitorul președinte, pentru victorie, va trebui să acumuleze cel puțin 770 de mii de voturi.
Amintim că după turul 1 pentru Igor Dodon și-a anunțat susținere Dumitru Ciubașenco (85 de mii de voturi) în timp ce pe Maia Sandu o susțin Iurie Leancă, Mihai Ghimpu și Ana Guțu (72 de mii de voturi).
Secțiile de vot se deschid la ora 7:00, inclusiv în cazul celor 100 din diaspora, și se închid la 21:00. Legislația permite ca în cazul în care la ora închiderii secțiilor de vot pe teritoriul acestora se mai află votanți, să activeze până ce toți și-au exprimat dreptul.


