Apărarea fostului premier Vlad Filat va solicita audierea lui Dorin Drăguțan
Apărătorii fostului prim-ministru Vlad Filat vor solicita audierea fostului guvernator al BNM, Dorin Drăguțan. Declarații în acest sens a făcut avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa.

„Vom solicita audierea fostului guernator al BNM, Dorin Drăguțan dar și a altor demnitari de stat. Începând de mâine umrează audierea matorilor din partea apărării”, a spus Popa.
Avocatul susține că în decursul zilei de astăzi acuzarea a prezentat lista probelor a fost cercetate documentele și mijloacele de probă dar și probele delicte. Potrivit apărătorului, acest lucru s-a făcut cu o viteză exagerată dat fiind faptul că s-au prezentat în decursul unei singure ședințe.
„Partea acuzării procurorul a prezentat lista probelor a fost cercetate documentele și mijloacele de probă din partea acuzării și probele delicte. Procurorul a pus 21 de volume puse într-o singură ședință pe masa judecătorilor, or acest lucru contravide procedurilor penale”, a mai adăugat Igor Popa.
Avocații vor solicita în continuare ca ședințele de judecată să fie deschise.


