Andrian Candu, la Conferinţa anuală de la Riga: Guvernarea a dezamăgit partenerii externi
Prin furtul miliardului din sistemul bancar și nivelul înalt al corupției în Republica Moldova, guvernarea de la Chișinău a dezamăgit atât cetățenii, cât și partenerii externi de dezvoltare.

Declarația a fost făcută de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, la Conferinţa anuală de la Riga.
Potrivit oficialului, cei care au furat trebuie să răspundă în fața legii și nu pot fi protejați doar pentru a păstra coaliția proeuropeană.
Acesta a mai spus că țara noastră are nevoie de reforme reale, iar cetățenii își doresc o schimbare.
Oficialul a menționat că alianța de guvernare proeuropeană trebuie resetată ca să atragă cât mai mulți politicieni, pentru a găsi soluţii şi pentru a avea un Guvern reformator și un număr suficient de a alege președintele țării.
Conferința de la Riga este o reuniune anuală a înalţilor oficiali în materie de politică externă și apărare, academicieni, jurnaliști și reprezentanți ai mediului de afaceri.


