Andrei Năstase consideră alegerile - fraudate: Le vom contesta prin toate mijloacele legale
Liderul PPDA, Andrei Năstase, se arată nemulțumit de rezultatele alegerilor prezidențiale pe care le consideră a fi fraudate și anunță că va contesta pe toate mijloacele legale.

„Cea mai perfidă, murdară și mincinoasă campanie electorală din istoria țării s-a încheiat. Minciuna, calomnia, ofensa difuzate de zece posturi de televiziune şi tot atâtea de radio, site-uri și publicații oligarhice au distorsionat esența democratică a acestor alegeri.
Sute de milioane de lei provenite din surse ilegale, inclusiv din miliardele furate, resursele administrative și cele ale mafiei au funcționat în favoarea așa-zisului candidat al opoziției geopolitice, în realitate o slugă docilă a oligarhului Plahotniuc”, a menționat Andrei Năstase într-o postare pe pagina sa de facebook.
Năstase a ținut să le mulțumească tuturor cetățenilor și în special celor din diasporă care s-au mobilizat și au parcurs mii de kilometri prin ploaie și vânt pentru a vota. Liderul PPDA anunță că, va face tot posibilul pentru a declanșa alegerile parlamentare anticipate în vederea schimbării fundamentale a actualei clase politice.
Mai mult, Năstase spune că, în aceste condiții, ţinând cont de fraudele majore comise, rezultatele alegerilor din 13 noiembrie 2016 vor fi contestate prin toate mijloacele legale.


