theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
19 Декабря 2016, 18:32
425
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Anatol Șalaru, despre suveranitatea şi stabilitatea Moldovei: Singura amenințare este armata nerecunoscută a Transnistriei

Singura ameninţare pentru suveranitatea şi stabilitatea Moldovei este armata nerecunoscută a Transnistriei, care numără peste 10 mii de persoane.

Ministrul Apărării, Anatol Şalaru. Foto: pan.md
Ministrul Apărării, Anatol Şalaru. Foto: pan.md

Declarațiile aparțin ministrului Apărării, Anatol Şalaru, și au fost făcut în cadrul unui interviu pentru publicaţia ucraineană Cenzor.net.

Potrivit ministrului Apărării, armata moldovenească este aptă de luptă, menţionând că deocamdată aceasta nu a trecut la standardele NATO, deoarece pentru aceasta sunt necesari mijloace financiare enorme.

Referindu-se la militarii ruşi dislocaţi în Transnistria, Şalaru a menţionat că aceştia participă activ la diferite exerciţii cu armata transnistreană, o susţin şi o înarmează.

El a recunoscut că armata naţională ţine aeroportul din Tiraspol sub controlul artileriei, însă dacă Rusia recunoaşte Transnistria, acolo ar putea fi un contingent militar de 20-30 mii de oameni.

Potrivit lui, în perioada lui Ianukovici, Ucraina a susţinut-o enorm pe Transnistria.

„Pentru că fără susţinerea Ucrainei, Transnistria nu ar fi putut exista atâta timp. Întregul tranzit, import, export – totul mergea prin Ucraina. De aceea suntem bucuroşi şi salutăm faptul că Ucraina întreprinde acum măsuri pentru restabilirea suveranităţii RM. Politicienii noştri, poporul nostru, liderii europeni şi americani înţeleg foarte bine că problema Transnistriei va fi soluţionată doar dacă Rusia îşi retrage trupele de acolo. Această problemă este foarte serioasă, deoarece aceste trupe reprezintă o ameninţare nu doar pentru Moldova, dar şi pentru întreaga regiune. Şi dacă la alegerile parlamentare din 2018 vor învinge socialiştii, comuniştii sau alte forţe proruse, sunt convins că baza militară de acolo va primi statut oficial şi vor fi deja nu 1500 sau 2000 de miliari ruşi, ci 20-30 de mii. Şi aceasta va fi un pericol serios pentru România, dar mai ales pentru Ucraina, pentru că în spatele Ucrainei va mai fin o sursă de tensiune. Acesta este un pericol pentru întreaga regiune a Mării negre”, a spus ministrul.

El consideră că ideea promovată de federalizare a republicii „are pentru Moscova un scop foarte clar – transnistrizarea Moldovei”.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована