Analist: În ce condiții comunitatea europeană ar spune ”Adio, Moldova”
În R.Moldova, în mai puțin de o lună expiră mandatul președintelui Nicolae Timofti, iar deputații moldoveni urmează să aleagă un nou șef de stat.

În 2012, Timofti a fost votat de 62 de deputați din cei 101, în condițiile în care pentru numirea sa erau necesare 61 de voturi.
Fostul șef al Consiliului Superior al Magistraturii a fost propus pentru fotoliul de președinte de Alianța pentru Integrare Europeană, constituită pe atunci de Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal. Pentru Nicolae Timfoti și-au dat votul și trei deputați socialiști, dar și un parlamentar independent.
Directorul de programe la Institutul de Politici Publice, comentatorul politic, Oazu Nantoi spune la RFI că luna viioare am putea avea deja un nou președinte.”Cu o doză mare de certitudine se poate de presupus că președintele țării va fi ales.
Cât ține de candidaturi, diapazonul este foarte larg, de la Vlad Plahotniuc (prim-vicepreședintele Partidului Democrat), până la șoferul lui. Acest lucru vorbește despre faptul că statul este captiv și noi cetățenii R.Moldova suntem puși în situația să asistăm neputincios la acest tablou politic al absurdului.
În R.Moldova ca să știi ce trebuie să se întâmple, trebuie să faci parte din acea echipă enigmatică a prim-vicepreședintelui PD, Vlad Plahotniuc”.
Totuși, există o mică incertitudine și anume procedura de vot, crede Oazu Nantoi. ”Dacă ne imaginăm că dnul Plahotniuc nu a reușit să devină premier, după ce candidatura sa a fost respinsă, iar acum va dori să devină președinte atunci rămâne deschisă întrebarea dacă se vor găsi printre cei peste 60 de deputați care astăzi sunt gata să-l susțină, unii care nu-l vor vota, profitând de procedura de vot secretă. Aceasta este singura intrigă care există în prezent”.
Pe lângă cei care au votat pentru Guvernul, condus de democratul Pavel Filip, mai exact cei 58 de deputați democrați, liberali, șapte liberal-democrați și un grup de 14 deputați foști comuniști, acum pentru președinte își va da votul și grupul parlamentar al comuniștilor, este de părere comentatorul de la Chișinău.
Totodată, Oazu Nantoi spune că situația din acest an în ceea ce privește alegerea șefului statului nu poate fi comparată cu cea din 2009, atunci când au fost declanșate alegeri anticipate, întrucât nu a fost găsit un singur vot pentru desemnarea președintelui.
”Atunci societatea era mobilizată, erau doua baricade, comuniștii și anti-comuniștii și dacă cineva ceda acel vot de aur, acel proiect politic urma să dispară. Acum situația s-a schimbat dramatic. Acum nu contează argumentele politice.
Acum e vorba de deciziile luate de un singur centru de putere. În cazul în care Vlad Plahotniuc sau cineva din anturajul său ar veni la șefia statului, atunci comunitatea europeană ar avea un singur mesaj: ”Forget Moldova!” sau ”Adio Moldova!”.
Întrebat dacă există riscul să fie schimbat vectorul european al R.Moldova, în urma alegerilor președintelui țării, Oazu Nanoti a răspuns: ”În 2009 a fost creată coaliția pro-europeană și la ce am ajuns? Care este acest vector? Acest vector spre cimitir este îndreptat, dacă ar fi să ne uităm după starea de spirit din societatea. Ce a rămas în R.Moldova european, în afară de conturile bancare și bunurile procurate în Europa de hoții noștri? Așa că, vă rog, nu mă iritați cu termenul vector european. Noi nicăieri nu am plecat, noi am degradat pe parcursul ultimilor ani, iar schimbarea așa-zisului vector este puțin probabil, atât timp cât rezistă Ucraina”.
”Să nu uităm că R.Moldova nu este buricul pământului, chiar dacă noi așa ne considerăm. Moldova este prinsă între Ucraina și Uniunea Europeană. Și aici oricine ar veni la putere și ar dori să declare o anumită schimbare, trebuie să se gândească că R.Moldova a devenit ca un narcoman care depinde de suportul financiar din exterior și acest ajutor nu vine din partea rușilor, dar vine din partea Uniunii Europene și a SUA și altor structuri internaționale.
Dar aici situația este de așa natură, Uniunea Europeană a închis robinetul cu finanțările și cere realizarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Implementarea acestor prevederi echivalează cu tăierea crăcii de sub dnul Plahotniuc.
Astăzi în societate doar va crește tensiunea, care va fi deznodământul, eu nu știu”, a conchis politologul moldovean.


