Ambasadorul american, James Pettit, la sediul lui Renato Usatîi
Președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, unul din liderii protestului permanent din fața Parlamentului, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, James D. Pettit.

Cei doi au discutat preț de câteva ore despre situația actuală din Republica Moldova. Astfel, diplomatul american i-a solicitat lui Usatîi ca toate acțiunile să se încardreze în câmpul legal și să fie realizate pe căi democratice, iar celălalt a promis să informeze reprezentantul diplomatic al SUA la Chișinău despre toate acețiunile sale, scrie Realitatea.md.
Solicitat de Realitatea.md, liderul PPPN, Renato Usatîi, a confirmat întâlnirea cu ambasadorul american, menționând că i-a relatat despre situația actuală din Republica Moldova și intenția de a protesta în fața clădirii Parlamentului până atunci când vor fi îndeplinite revendicările protestatarilor.
„Am discutat câteva ore. I-am spus că Republica Moldova are nevoie de o schimbare pentru că nu mai poate merge așa. La fel, i-am spus despre unele provocări cre ar putea avea loc și că n-o să mă mișc (n.r. din fața Parlamentului) până când o să fie îndeplinite revendicările noastre. El a zis să nu încălcăm legea, iar tot ce se va întâmpla să fie pe căi democratice”, a spus Usatîi.
Acesta a mai menționat că a discutat cu ambasadorul James Pettit și despre serviciile acordate de către compania americană Greenberg Quinlan Rosner Research (GQRR) Partidului Liberal Democrat din Moldova și cetățeana americană Molly Kathleen Mc Kew, despre care Usatîi a declarat anterior că ar fi fost plătiți din banii furați de la Banca de Economii. Potrivit lui Usatîi, ambasadorul s-a arătat mirat atunci când a aflat despre aceasta și a întrebat de unde are liderul PPPN materialele prezentate.
„I-am spus că Filat s-a ocupat cu ceea pentru ce am fost exclus eu din campania electorală, iar el a spus că Molly Mc Kew este doar un cetățean al Statelor Unite care nu are nicio legătură cu ambasada și ambasada nu răspunde pentru acțiunile ei”, a mai precizat Usatîi cu trimitere la ambasadorul James Pettit.
Nu în ultimul rând, potrivit primarului de Bălți, ambasadorul SUA i-a transmis un set de documente privind disponibilitatea diplomației americane de a implementa unele proiecte sociale în capitala de nord, iar primul dintre aceste proiecte va fi un grant de 4.000 de dolari acordat Bibliotecii Municipale „Eugeniu Coșeriu” din Bălți.
![]()


