theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
23 Ноября 2016, 17:02
1 177
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Şalaru: Îl voi „atârna” pe Dodon în birou când va susţine examenul la română

Anatol Şalaru a declarat pentru ProTV că el personal va instala în biroul său portretul lui Igor Dodon dacă acesta se apucă să citească literatura românească, istoria şi dacă va susţine examenul la limba română.

Anatol Şalaru a declarat pentru ProTV că el personal va instala în biroul său portretul lui Igor Dodon. Foto: epochtimes-romania.com
Anatol Şalaru a declarat pentru ProTV că el personal va instala în biroul său portretul lui Igor Dodon. Foto: epochtimes-romania.com

Declaraţiile au fost făcute în contextul schimbului de replici dintre cei doi despre portretul preşedintelui pe care Şalaru nu-l mai vrea pe pereţii unităţilor militare.

Ministrul Apărării a mai concretizat că nu are nimic cu Igor Dodon, dar consideră că practica de a atârna fotografiile preşedinţilor în birourile instituţiilor de stat este una sovietică. "Eu înţeleg că el vrea să fie un mic Stalin de Moldova şi să bage la puşcărie cum vrea şi pentru ce vrea el."

Menţionăm că mai mulţi internauţi au salutat iniţiativa lui Anatol Şalaru comentând pe pagina de facebook a ministrului: "Domnule ministru, sunteţi un patriot cât o ţară!", "Nu avem un preşedinte destoinic să-i stea poza pe pereţi, în oficii, în şcoli, în public, atât cât ţara e în jalnică sărăcie. Nu au nici un merit." O tânără a scris că se mândreşte cu această decizie, care potrivit ei, este "istorică".

Înainte de asta Igor Dodon a răspuns pe facebook ameninţându-l pe Şalaru că nu va mai fi mult timp ministru al Apărării şi menţionând că este de acord ca în toate cabinetele oficialilor din Moldova să stea portretul lui Ştefan cel Mare, ca cea mai importantă figură istorică a moldovenilor. "Noi avem istoria noastră şi personalităţile noastre, nu cele româneşti."

"Şalaru nu va sta mult în fotoliul de ministru, înconjurat de „personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti". Pentru toate ilegalităţile sale, locul lui e la puşcărie. Iar acolo, pe peretele celulei, el va avea o singură fotografie a unui personaj român – Vlad Ţepeş, cu ţeapa în mână", a adăugat socialistul.

Ministrul Apărării, Anatol Şalaru, a dispus, marţi, ca în toate unităţile Armatei Naţionale portretele oficialilor moldoveni să fie înlocuite cu portretele eroilor naţionali sau figuri marcante ale culturii româneşti, pentru a nu fi nevoit să plaseze portretul lui Igor Dodon în cabinetul său.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована