AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul II

Episodul I al prezentei analize, publicat la 3 august 2010 (vezi „AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul I” aici) sugera că experienţa de guvernare coaliţională a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) merită a fi studiată, în principal, pentru că este prima de acest fel după un interval de 10 ani, dar şi pentru că guvernări de acest format ne aşteaptă în viitor. De aici vine „Trăiască A (Alianţele)!” Afirmam, de asemenea, că AIE a murit de „moarte bună”, aşa cum de „moarte bună” moare omul, şi oricare alte organisme, atunci când îşi încheie ciclul fiziologic de existenţă, adică moarte neviolentă, într-un fel firească, previzibilă. Concluzia privind consumarea de facto a mandatului AIE vine în contextul foarte apropiatei campanii electorale pentru alegerile parlamentare anticipate şi prezidenţiale, când şi Parlamentul, şi Guvernul, controlate de Alianţă, vor obţine calificativul „în exerciţiu”, respectiv, nu vor avea dreptul să adopte decizii foarte importante pentru soarta ţării şi pentru propria soartă. Cele câteva luări de poziţie ale liderilor AIE în intervalul dintre momentul publicării primului episod şi a celui de-al doilea confirmă o dată în plus actul decesului, deocamdată, neoficializat a AIE.

Până la acest moment, însă, AIE a existat, în pofida pronosticurilor, pericolelor, riscurilor interne şi externe care au făcut obiect de referinţă în primul episod. A rezistat, pentru că s-a alimentat din ce a ştiut şi din ce a putut.

Surse de „betonare”

Trăinicia „beton” a Alianţei a ajuns să fie pe limba bancagiilor. Liderii AIE ne asigurau de durabilitatea mariajului lor politic în special atunci când situaţia se aducea până la marginea divorţului. De fapt, a fost un comportament suficient de matur şi raţional din punct de vedere politic, inclusiv pentru că, diferiţi fiind, uneori, lăsau impresia că s-au înţeles să se certe „de ochii lumii”. Uneori, liderii AIE gestionau în acest fel situaţiile de conflict dintre interesele Alianţei şi ale componentelor ei, ceea ce denotă un anumit grad de maturizare a clasei politice autohtone. Concluzia de mai sus este valabilă doar pentru perioada de până la „moartea căprioarei”, iată de ce ar fi extrem de util, pentru toată lumea, ca data destrămării Alianţei să fie afişată public, motivată, tot aşa cum a fost afişată constituirea ei. Tergiversarea unui astfel de anunţ oficial va însemna, de fapt, confirmarea suspiciunilor de „trădare a principiilor”, lansate de criticii AIE şi alimentate de unele componente ale acesteia, cu o nouă putere în ultimele zile. Confirmarea ar însemna pentru noi, locuitorii acestei ţări, îngroparea încă a unei iluzii/şanse de „europenizare uşoară”, cum numeam în episodul I profilarea capacităţii de autoguvernare democratică a moldovenilor în format de coaliţie. Este vorba în special de şansele viitoare, nu trecute.

Serviciile serviciilor secrete

O altă sursă de alimentare vine dinspre Occident. Pe parcursul unui an de guvernare au existat mai multe semne clare de încredere, acordată coaliţiei de guvernământ din partea donatorilor internaţionali şi a actorilor politici importanţi din lume. A fost o încredere sub formă de bani serioşi, cu care au fost şi sunt rezolvate şi evitate mari probleme sociale în Republica Moldova, dar şi sub alte forme. Reorinetarea sprijinului de la PCRM la AIE în problema deblocării crizei constituţionale este un exemplu relevant în acest sens.

De ce s-o fi întâmplat acest credit de încredere crescândă din partea partenerilor internaţionali? Unii politicieni din opoziţie încearcă să acrediteze ideea că la mijloc ar fi anumite afaceri de bani pe care Occidentul le-ar avea cu actuala guvernare. Alţii au ajuns să vorbească chiar de implicarea serviciilor secrete străine în procesul de guvernare a ţării. Ca să le dăm dreptate, criticii ar fi trebuit să recunoască implicarea în aceleaşi păcate, în anul 2005 şi după, când Occidentul a sprijinit direct şi indirect cel de-al doilea