225 de jurnalişti locali şi străini vor reflecta „scrutinul prezidenţial” din Transnistria
„Alegerile prezidenţiale” din regiunea separatistă Transnistria vor fi reflectate de 225 de jurnalişti locali şi străini, transmite Agenţia Monitor Media. Potrivit preşedintelui comisiei electorale centrale de la Tiraspol, Piotr Denisenko, au fost acreditaţi 163 de jurnalişti locali şi 62 de reprezentanţi ai unor medii de informare din Rusia, Ucraina, România, Estonia, Austria, Spania, Franţa, Elveţia şi SUA. Jurnaliştii acreditaţi reprezintă 248 de redacţii, a precizat Denisenko. În context ...

„Alegerile prezidenţiale” din regiunea separatistă Transnistria vor fi reflectate de 225 de jurnalişti locali şi străini, transmite Agenţia Monitor Media.
Potrivit preşedintelui comisiei electorale centrale de la Tiraspol, Piotr Denisenko, au fost acreditaţi 163 de jurnalişti locali şi 62 de reprezentanţi ai unor medii de informare din Rusia, Ucraina, România, Estonia, Austria, Spania, Franţa, Elveţia şi SUA.
Jurnaliştii acreditaţi reprezintă 248 de redacţii, a precizat Denisenko.
În context menţionăm că, vineri, la Tiraspol a fost deschis un centru de presă pentru jurnaliştii acreditaţi. Centrul este dotat cu computere şi asigurată conexiune Wi-Fi la Internet. Aici vor fi prezentate datele cu privire la mersul votării, iar responsabilii vor susţine conferinţe de presă.
„Alegerile prezidenţiale” din Transnistria vor avea loc duminică, 11 decembrie. Pentru mandatul de cinci al preşedintelui regiunii concurează şase candidaţi. Alegerile din Transnistria au costat bugetul regiunii circa 750 mii USD.
Foto: tv-pmr.com


