14 decembrie, fără candidați desemnați la fotoliile de premier și guvernator BNM
Președintele țării, Nicolae Timofti, anunța acum 20 de zile că va desemna un candidat la funcţia de prim-ministru până pe 14 decembrie.

Termenul limită expiră astăzi, iar vestea cea mare așa și nu a fost anunțată. Mai mult, atât Timofti, cât și consilierii lui sunt de negăsit.
Situația nu este mai roz nici în ceea ce privește desemnarea unui candidat la funcția de guvernator al Băncii Naționale.
După ce membrii Comisiei pentru selectarea unui candidat la funcţia de guvernator al BNM nu au aprobat niciun dosar din cele opt acceptate în concurs, șeful Legislativului anunța că, aspirantul la funcția de șef al Băncii Centrale va fi anunțat până pe 10 decembrie. Este 14 decembrie, iar despre vreun candidat la acest fotoliu nici vorbă.
„Până la sfârşitul lunii, începutul lunii decembrie trebuie să avem un Guvern, dar şi un guvernator la BNM, pentru că FMI va reveni până la sfârşitul anului la Chişinău”, declara Andrian Candu pe 10 noiembrie.
Nici președintele Parlamentului nu a fost de găsit pentru a explica de ce, până astăzi, nu a fost desemnat acel candidat promis.


