Leancă: Pentru noi contează cine va fi premierul, nu cine îl va vota
Contează cine e viitorul premier, mai puţin cei care vor vota formarea guvernului, a declarat liderul Partidului Popular European din Moldova, azi, după consultările la Preşedinţie în vederea desemnării unui candidat la funcţia de şef al Executivului.

„Pentru mine, mult mai mult contează, în condițiile actuale vitrege, nesăbuite, din păcate, cine va fi acel candidat pentru funcția de prim-ministru, cu ce intenții urmează să vină, în mod special cum are de gând să-și clădească o majoritate, să fie funcțională, să fie pe termen lung și bineînțeles că mă interesează cum are de gând să scoată țara in criză etc.”
Întrebat dacă va participa la negocieri alături de cei 14 deputați comuniști care s-au retras, astăzi, din fracțiunea PCRM, Leancă a spus că va decide ce va face împreună cu membrii partidului său în cadrul ședinței biroului care va avea loc diseară, începând cu ora 17.00.
Fostul prim-ministru recunoaște că politicienii se află într-o „incapacitate totală” de a trage concluzii din „istoria anului 2015”. Iurie Leancă susține că cea mai bună soluție este ca Nicolae Timofti să ia de unul singur o decizie și să desemneze un candidat. Liderul PPEM a menționat că se va pronunța în legătură cu persoana desemnată doar dacă șeful statului îi va solicita acest lucru.
„În loc să creăm o majoritate, să ne punem de comun acord pe obiective, pe priorități, pe plan de acțiune; în loc să venim la domnul președinte cu un singur candidat, care ar fi întrunit această majoritate, noi, în 8 săptămâni, am demonstrat incapacitatea de a înțelege tragismul situației... Din acest motiv, i-am spus domnului președinte opinia PPEM: că dânsul trebuie să-și exercite acest drept suveran și constituțional de a desemna un candidat. În momentul în care dânsul va desemna și, dacă va avea nevoie de voturile noastre, atunci vom examina și ne vom pronunța atunci când se va ajunge la vot în Parlament”
Chiar dacă, în urma consultărilor cu Nicolae Timofti, Iurie Leancă spune că șeful statului nu a dat un nume pentru candidatul la funcția de prim-ministru, liderul democrat Marian Lupu, precum și fostul premier Valeriu Streleț susțin contrariul. Cu toate acestea, reprezentanții partidelor pro-europene, care au participat astăzi la negocieri, au declarat că nu vor divulga cine va fi candidatul până când președintele țării nu va face public numele respectiv.


