theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
16 Декабря 2015, 13:46
641
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Dezmățul puterii în patru acte

După ce a umplut cozile celor mai rușinoase și bizare topuri, scena politică din RîMî a ajuns, în sfârșit, în atenția specialiștilor și a criticilor internaționali de teatru cu următorul spectacol:

Scena politică din RîMî a ajuns, în sfârșit, în atenția specialiștilor și a criticilor internaționali de teatru cu următorul spectacol.
Scena politică din RîMî a ajuns, în sfârșit, în atenția specialiștilor și a criticilor internaționali de teatru cu următorul spectacol.

ACTUL I

Se creează o veritabilă situație de criză cu toate ingredientele: demiterea guvernului, decimarea partenerilor de alianță, decapitarea de formă a BNM, majorarea tarifelor, sistarea finanțării externe … etc.

ACTUL II

Aproape concomitent se mimează activitatea intensă: se lansează îndemnuri la responsabilitate, se anunță negocieri zilnice în sudoarea frunții, se organizează concurs la BNM fără rezultat, se fortifică pedeul în teritorii… etc.

ACTUL III

După atâta chin din partea binefăcătorilor neamului, se induce o stare generală de panică și disperare: se anunță termene limită care se depășesc constant, se fac promisiuni pompoase care nu se respectă, se autodenunță unul, iar altul stă la pușcărie, pe când un al treilea, condamnat în UE, este achitat de instanțele locale, se convoacă ședințe interminabile fără niciun rezultat, sunt capturați piloții moldoveni în Afganistan pentru că vorbesc rusește ca americanii, este amenințată familia președintelui… etc.

ACTUL IV

Păpușarul iese la rampă! Se scot așii din mânecă: Plahotniuc, Lupu, Candu, Leancă!

Portavocea (tot el Marianilichi, tot el марианетка) din culise anunță grav: Poftim, domnu Președinte, alegeți: noi suntem generoși, noi suntem buni, pregătiți, noi, ca pionierii, suntem întotdeauna gata! Dar noi suntem foarte modești, noi suntem niște Simpli Candidați la Prim-ministru, de aceea ne face prezentarea subtil, mai întîi în presă, președintele de onoare al celui mai puternic partid din înfloritoarea noastră țară.

EPILOG

Se produce al doilea miracol din istoria modernă a statului RîMî – a început să vorbească cel care fusese numit de unii (pe nedrept) rață mută…

Concomitent s-a început rumoarea în sală … Zeci de analiști, experți, simpli spectatori își arată nemulțumirea.

A început să se audă gălăgie și de după culise. Nemulțumirea și supărarea creșteau proporțional în sală și după cortină.

Atunci a ieșit Marianilichi și a anunțat grav și inocent că ceea ce s-a întâmplat a fost o glumă, că ei nu sunt Simpli Candidați la Prim-ministru, ci niște Simple Exemple!

Nașu cu Finu, ca de obicei, s-au înțeles din priviri, s-au dat într-o parte și au început să deseneze scenariul următor.

Numai fostul Simplu Prim-ministru, fostul Simplu Candidat la Prim-ministru a rămas consternat: cum, un Simplu Exemplu?

Ar fi fost de râs dacă nu este de plâns…

Tatiana Potîng

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована