Vitrina care acoperea plăcile comemorative se demontează
Pe pagina de facebook a regizorului și scenaristului Valeriu Jereghi, persoana care a făcut publică fotografia cu plăcile memoriale ale regretaților oameni de cultură, alături de rafturile pline de veselă, a apărut o nouă postare, din care se observă cum este demontată vitrina cu pricina.
Amintim că purtătorul de cuvânt al Primăriei capitalei a menționat pentru Deschide.md că până la sfârșitul zilei de astăzi vom avea reacții ale autorităților care să clarifice situația creată.
Nesimţire crasă a Primăriei municipiului Chişinău faţă de valori ale literaturii române. Plăcile memoriale „Gheorghe Vodă” şi „Nicolai Costenco”, instalate pe blocul cu nr. 64 de pe bulevardul Ştefan cel Mare din capitală, au fost acoperite de o vitrină comercială şi fac parte actualmente dintr-o compoziţie blasfematoare cu linguri şi furculiţe. A trecut deja un an de la inaugurarea plăcii memoriale „Gheorghe Vodă” pe fațada blocului unde și-a petrecut ultimele zile din viață regretatul poet, cineast și eseist. Inaugurare la care a luat parte, între alţii, şi edilul capitalei, Dorin Chirtoacă. Tot aici, trebuie observat, se află și placa memorială dedicată poetului Nicolai Costenco, care a fost exilat și deportat în Siberia încă în anul 1940 pentru că s-a revoltat împotriva mutilării instituţionalizate a limbii române.
Deşi au fost dezvelite, la timpul respectiv, într-o atmosferă solemnă, remarcându-se importanţa celor doi scriitori în destinele literaturii române din Basarabia, în mai puţin de un an, plăcile în cauză au devenit piese într-un ansamblu comercial ce nu poate fi interpretat altfel decât ca o blasfemie la adresa valorilor culturale. Plăcile pot fi văzute, acum, printre tot felul de cratiţe, linguri, furculiţe şi cuţite, spre stupoarea unor trecători care îşi spun că, cel mai probabil, pretinsul magazin a fost autorizat de primăria capitalei.
Întrebat ce părere are despre acest incident, unul dintre ei, Ion Ghilescu, a declarat pentru Deschide.md: „Sunt de părere că agentul economic ar trebui pedepsit conform legii în vigoare, iar administrația locală ar trebui să întreprindă măsuri de prevenire a unor asemenea fenomene”.
După mai multe încercări de a suna la numerele de telefon afișate pe site-ul oficial al primăriei, am reușit să discutăm doar cu secretariatul Primăriei Chișinău. Omul de la receptor ne-a spus că edilul se află într-o ședință. Întrebat când am putea reveni cu un apel, interlocutorul ne-a răspuns că nu se știe, pentru că Dorin Chirtoacă va avea, imediat după aceea, o altă ședință. Reprezentantul primăriei ne-a mai spus că nu se ştie, totuşi, dacă primarul va dori să ne ofere declarații în acest sens, dar că va reveni cu un apel pentru a clarifica situația și de a ne dezvălui decizia lui Chirtoacă. O promisiune pe care redacţia Deschide.md o aşteaptă şi în prezent.
Imediat după această discuție, reporterii noștri au încercat să preia legătura cu arhitectul-șef interimar al capitalei, Ion Carpov. Persoana care a răspuns apelului nostru ne-a declarat însă că arhitectul nu poate vorbi pe motiv că s-ar afla în şedinţă.
Contactat de Deschide.MD, preşedintele Uniunii Scriitorilor, poetul Arcadie Suceveanu a spus: „Încă nu am fost acolo ca să văd, dar sigur că este un caz mai mult decât revoltător! E o blasfemie! E un act cu totul degradant pentru conducerea noastră. Primăria se face vinovată, pentru că eliberează asemenea autorizații. Arhitectul care a semnat aceste acte, probabil că a fost la fața locului și a văzut, era obligat, de fapt, să vadă despre ce este vorba. Acest lucru se înscrie în «logica» evenimentelor care au loc în ultima perioadă la noi în societate. Nu este nimic sfânt, totul a fost și este pângărit. Cultura este marginalizată în societatea noastră, dar sa o împingă până la ultima limită este pur și simplu incalificabil”.
Contactat de Deschide.md, purtătorul de cuvânt al primăriei capitalei a declarat că în ședința de azi dimineață a fost pusă în discuție acestă problemă, iar clarificările vor apărea la sfârșitul zilei de astăzi.


