Unioniștii, împotriva participării la protestul din 6 septembrie
Majoritatea membrilor și simpatizanților Platformei Unioniste Acțiunea 2012 se pronunță împotriva participării la protestul organizat de Platforma DA la 6 septembrie, susținând că organizatorii acesteia au scopuri ascunse și s-au aliat cu radicali de stânga precum Grigore Petrenco și organizația extremistă Antifa.

Liderul Platformei George Simion a întrebat pe Facebook dacă ar trebui unioniștii să participe la protestul de duminică, iar majoritatea covârșitoare a celor care au comentat subiectul se pronunță hotărât împotriva prezenței lor acolo.
”Atenție cu acest protest. Atunci când extremele se unesc sub același manifest ceva nu este bine... Am înțeles că la protest va fi prezentă și ANTIFA lui Grigore Petrenco și Grigorciuc...”, scrie un internaut.
Iar blogerul Corneliu Gandrabur amintește că Platforma DA a deviat de la scopurile enunțate inițial. ”Data trecuta unionistii au fost alungati. Pentru ce trebuie si de aceasta data sa foe asigurata multime pentru ei?”, comentează el.
Și un alt participant la discuție face referire la faptul că Platforma DA se transform dintr-o mișlcare pro-europeană în una extremistă. ”Cea mai mare greseala este ca pe acest protest vor pune mâna radicalii antifa si bine mersi vor merge cu majoritatea pro-europenilor....”, scrie acesta.
”Nu prea vrem să protestăm alături de Petrenco și ANTIFA. Tot ăștia cu NU...nu uităm că s-a cerut scoaterea din piață a steagurilor românești și a sloganurilor unioniste la ultimul protest”. ”La protestele cu care au solidarizat gunoaiele gen Petrenco si Dodon unioniștii nu au ce cauta, părerea mea”, sunt alte mesaje împotriva participării la protestele Platformei DA.
Internații mai fac referire și la intenția liderilor Platformei de a o transforma în partid politic și se declară împotriva acestei idei.


