Un liberal, numit șef la Inspectoratului Ecologic de Stat
Valeriu Nani, licenţiat în drept, a fost numit în funcţia de şef al Inspectoratului Ecologic de Stat. Anterior, a activat în organele administraţiei publice locale, iar din 2015 în calitate de şef adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat.

Totodată, potrivit portalului e-democracy.md, la alegerile locale din 2015, Nani a deținut funcția de secretar al Preturii sectorului Ciocana din Capitală.
„În perioada de activitate ca şef adjunct al Inspectoratului, dl Valeriu NANI s-a îngrijit de fortificarea controlului ecologic de stat în teritoriu şi consolidarea subdiviziunilor teritoriale. În perioada ce urmează, conducerii noi îi revine responsabilitatea pentru reformarea efectivă a Inspectoratului Ecologic ca instituţie publică şi a politicilor de protecţie a mediului”, se arată în comunicatul IES.
Funcția de conducere a IES rămăsese vacantă după ce în decembrie 2016, Igor Talmazan, șeful IES, la fel licenţiat în drept, a fost avansat în funcţia de viceministru al mediului.


