Un fenomen ciudat, petrecut la Chișinău și Constanța, i-a nedumerit pe oameni
Un fenomen meteo neobişnuit s-a petrecut astăzi, la Constanţa. Se pare că ploaia de la prânz a adus cu ea praf şi particule de nisip, scrie cugetliber.ro.
Oamenii care se aflau la acea oră afară au observat că picăturile de ploaie erau murdare.

Același fenomen ciudat s-a întâmplat și la Chișinău! O imagine ploii cu nisip a fost publicată pe o rețea de socializare.

De fapt, este vorba despre un nor de nisip saharian care a fost angrenat de circulaţia în altitudine accentuată şi are legătură cu încălzirea neobişnuită de săptămâna trecută
Potrivit Digi24.ro, acest fenomen a fost provocat în mare parte de o circulație intensă din sectorul sudic, fapt ce a favorizat ridicarea în atmosferă a particulelor fine de praf, ca apoi ele să fie aduse de picăturile de apă la nivelul solului.
O situație similară s-ar putea repeta la sfârșitul acestei săptămâni când, din nou, circulația se va orienta din sector sud-vestic, chiar sudic.


