theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
24 Ноября 2011, 14:06
702
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Un an de închisoare pentru mama care și-a omorât pruncul și l-a aruncat în veceu

O mamă care și-a sugrumat pruncul imediat după naștere, după care l-a aruncat în veceul din curte, a fost condamnată la un an de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de un an. Asta înseamnă că femeia va ajunge după gratii, doar dacă timp de un an va comite vreo abatere de la lege. Procurorii, care au cerut 3 ani de închisoare, susțin că sentința este prea blîndă, motiv pentru care o vor contesta în instanța superioară. Tragedia a avut loc în aprilie curent, în satul Opaci ...

O mamă care și-a sugrumat pruncul imediat după naștere, după care l-a aruncat în veceul din curte, a fost condamnată la un an de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de un an. Asta înseamnă că femeia va ajunge după gratii, doar dacă timp de un an va comite vreo abatere de la lege. Procurorii, care au cerut 3 ani de închisoare, susțin că sentința este prea blîndă, motiv pentru care o vor contesta în instanța superioară.

Tragedia a avut loc în aprilie curent, în satul Opaci din Căușeni. Femeia de 34 ani a născut în gospodăria părinţilor săi un copil sănătos de 3 kg. Imediat după naștere, mama și-a lovit copilul de câteva ori în regiunea capului și pentru a ascunde urmele infracțiunii, a aruncat cadavrul copilului în veceul din curtea casei.

Crima a ieşit la iveală atunci când medicul de familie a venit acasă la inculpată pentru un control ordinar, deoarece a aflat de la vecini că femeia, mamă a doi copii minori, are probleme de sănătate. Tot atunci a fost depistat şi cadavrul pruncului. Nimeni din rude sau vecini nu au observat că femeia a fost însărcinată.
La rândul său, inculpata a declarat că tatăl ultimului copil în ajunul incidentului a insultat-o şi a refuzat să recunoască paternitatea, fapt ce a determinat-o la comiterea crimei.

Procurorii mai menţionează că femeia face parte dintr-o familie social vulnerabilă şi locuieşte împreună cu încă 8 persoane.
Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована