theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
3 Марта 2016, 17:01
579
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Tot mai puțini moldoveni folosesc telefonia fixă. În anul 2015 au utilizat-o cu 20% mai puțin decât în 2014

Datele statistice privind evoluţia pieței de telefonie fixă în anul 2015, publicate astăzi de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), arată că în acest sector a continuat diminuarea numărului de abonați.

Tot mai puțini moldoveni folosesc telefonia fixă. Foto: yoda.ro
Tot mai puțini moldoveni folosesc telefonia fixă. Foto: yoda.ro

Numărul de abonați la serviciile de telefonie fixă a scăzut, față de finele anului 2014, cu mai bine de 15,8 mii (-1,3%) şi a alcătuit circa 1 mil. 202,5 mii, iar volumul total al traficului de voce prin rețelele fixe s-a micșorat cu aproape 20% şi a însumat peste 2 mld. 92,5 mil. de minute.

Astfel rata de penetrare a serviciilor de telefonie fixă raportată la 100 de locuitori ai republicii a scăzut cu 0,4% şi a constituit 33,8%.

Potrivit datelor raportate de furnizori, micşorarea cu 20 la sută a volumului total al traficului de voce inițiat în reţelele fixe a fost cauzată de scăderi pe majoritatea segmentelor de trafic. Astfel, traficul de voce către rețelele de peste hotarele R. Moldova s-a diminuat cu 27,4%, traficul către reţelele mobile – cu 11,2% și traficul de interconectare – cu 3%.

În anul 2015 media lunară a convorbirilor efectuate prin intermediul unei linii de acces a fost de trei ore și 45 de minute, un apel având o durată medie de 2 minute și 22 de secunde.

Specialiștii ANRCETI explică diminuarea numărului de abonaţi și a traficului de voce în sectorul de telefonie fixă prin migrarea acestora la serviciile voce oferite prin Internet şi la serviciile de telefonie mobilă care sunt mai convenabile pentru utilizatori.

Datele statistice arată că volumul total al vânzărilor pe piața serviciilor de telefonie fixă a avut în anul 2015 un trend pozitiv. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована