Top instituții în care se plătește cea mai mare mită
În 2015, cetățenii moldoveni au dat mită în valoare de peste 1,240 de miliarde de lei, arată rezultatele unui studiu realizat de Transparency International-Moldova.

Cei mai mulți dintre acești bani, 860 de milioane de lei reprezintă mita plătită de gospodăriile casnice, iar alte 381 de milioane de lei sunt mita plătită de oamenii de afaceri.
Astfel, potrivit respondenților care reprezintă gospodăriile casnice, cei mai mulți din acești bani au ajuns în instituțiile medicale (286 de milioane de lei) și la polițiști și profesori (câte 86 de milioane de lei). Printre cei mai frecvenți funcționari cărora cetățenii recunosc că le-au plătit mită se mai regăsesc inspectorii antiincendiari (în 40,1% din cazuri) și inspectorii sanitar-epidemiologici (în 37,2% din cazuri). Șpăgi considerabile au fost plătite inspecției ecologice (36,4%), pentru arenda proprietății de stat (36,1%) și pentru înregistrarea transportului și calificarea conducătorilor auto (35,6%).
Oamenii de afaceri afirmă însă că au plătit mită mai des pentru a obține autorizații de construcție (14,9%), în vamă (14%), pentru înregistrarea și calificarea conducătorilor auto (12,1%), dar, totuși cele mai mari șpăgi s-au dus la inspectorii fiscali (circa 54,4 milioane de lei) și la judecători (46,6 milioane de lei).
Autorii studiului observă că, în comparație cu anul 2014, suma mitei s-a redus considerabil, lucru care ar putea fi explicat atât prin acțiunile anticorupție întreprinse, cât și prin sărăcirea populației, aceasta nemaifiind în stare să achite mai multă mită în această perioadă. Cel mai mult a scăzut suma mitei plătite în vamă și în medicină, în schimb, a crescut cu 1/5 valoarea mitei plătite polițiștilor.
Participanții la sondaj au menționat că în percepția lor cele mai corupte instituții de stat sunt poliția, instituțiile medicale, instanțele de judecată, vama, instanțele de judecată și procuratura.
În comparație cu 2014, a crescut ponderea respondenților care susțin că se recurge mai des la plăți neoficiale în instituțiile statului.
De asemenea, arată studiul, reprezentanții gospodăriilor casnice consideră că cea mai coruptă ramură în stat este Legislativul, iar oamenii de afaceri cred că este vorba despre justiție.
Sondajul a fost realizat în perioada octombrie-noiembrie 2015, pe un eșantion de 1 099 de persoane și 513 unități de business.


