theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
30 Марта 2017, 17:49
240
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Tiraspolul a dispus încetarea urmării penale a zece funcționari moldoveni

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a înmânat președintelui Igor Dodon lista cu zece funcționari moldoveni în privința cărora s-a dispus încetarea urmării penale în dosare intentate de organele din stânga Nistrului.

Igor Dodon a spus că partea transnistreană a simplificat procedura de trecere a liniei administrative.
Igor Dodon a spus că partea transnistreană a simplificat procedura de trecere a liniei administrative.

Despre aceasta șeful statului a comunicat după întrevederea cu Vadim Krasnoselski, care a avut loc astăzi, 30 martie, la Holercani.

Igor Dodon a spus că partea transnistreană a simplificat procedura de trecere a liniei administrative. Astăzi s-a convenit ca săptămâna viitoare conducerea moldovenească și administrația transnistreană a raionului Dubăsari să aibă discuții pentru definitivarea mecanismul de acces al agricultorilor la terenurile agricole situate după traseul Râbnița – Tiraspol.

Un alt subiect abordat a fost controlul comun la frontiera moldo-ucraineană. În contextul îngrijorărilor formulate de partea transnistreană, Igor Dodon a spus că experți din aparatul președintelui vor evalua riscurile economice invocate şi dacă acestea se vor confirma, vor fi propuse soluţii. Poziția șefului statului la acest capitol este că implementarea mecanismului controlului comun nu trebuie să cauzeze prejudicii economice regiunii transnistrene.

Șeful statului a mai spus că la o parte din problemele anunțate anterior deja se lucrează şi s-a arătat optimist că într-o lună ar putea fi propuse şi unele soluții, care vor servi drept bază pentru o nouă rundă de negocieri în formatul 5+2.

Următoarea întrevedere între Igor Dodon și Vadim Krasnoselski a fost anunțată pentru luna mai.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована