Timpul: Interviu EXCLUSIV cu ofiţerul CCCEC Dumitru Stoica

Până a veni la CCCEC, Dumitru Stoica a lucrat în detaşamentul cu destinaţie specială al SIS. Supranumit „maşină vie”, datorită capacităţilor de luptă şi a constituţiei fizice ideale, purtător al „Beretei purpurii”, ofiţerul CCCEC ne spune că a participat până acum la cele mai complicate operaţiuni, descurcându-se întotdeauna perfect. Ghinionul l-a aşteptat în s. Tudora, r-nul Ştefan-Vodă, în ziua de 11 aprilie 2011. În acea zi, reţinând un tânăr bănuit de contrabandă, Dumitru a fost împuşcat în cap de către tatăl acestuia, Victor Busuioc, scrie portalul timpul.md


Timpul.md: Dle Stoica, una din acuzaţiile pe care vi le aduce Victor Busuioc este că aţi pătruns la el în casă noaptea. La ce oră aţi plecat la Ştefan-Vodă?


Dumitru Stoica: Operaţiunea s-a început pe la 11.00. Aproape toată ziua am stat lângă s. Tudora, aşteptând ca marfa de contrabandă să treacă hotarul din Ucraina. Când am fost informaţi că se apropie, am reţinut automobilul şi două persoane. Alexandru Busuioc, despre care ştiam că face parte din aceeaşi grupare, se afla acasă. Am mers la el cu ordonanţa de percheziţie şi reţinere de la judecătorul de instrucţie. Era în jurul orei 21.00. Poarta fiind deschisă, am intrat în curte. Lumina în casă era aprinsă. Un câine uriaş, rotfeler, lătra la noi. Am bătut în uşă şi imediat ne-a deschis Alexandru. Este încă o dovadă că el nu dormea, după cum spune taică-său…

T.: Busuioc spunea că vă aflaţi în stare de ebrietate…


D.S.: Înainte de intervenţia chirurgicală, am trecut expertiza la spital. Medicii au constatat că eram treaz.


T.: Câţi eraţi? V-aţi legitimat la intrare?


D.S.: Eram cinci, dar din grupul cu destinaţie specială - numai eu. Însoţeam conducătorul operaţiunii şi ofiţerii de urmărire penală, ale căror nume nu pot să le divulg. Eu purtam uniformă, pe care scrie clar: „CCCEC”, aveam automatul la mine şi m-am prezentat. Nu avea rost să umblu şi cu legitimaţia desfăcută. Când este risc maxim, primul care deschid uşa sunt eu. Observându-mă, Alexandru a închis uşa. În asemenea cazuri, reacţionăm imediat, ca bănuitul să nu reuşească să opună rezistenţă şi să nu nimicească probele flagrantului. Am forţat uşa şi, printr-un procedeu special de luptă, fără să-l lovesc, l-am imobilizat la podea, cu faţa în jos. L-am întrebat dacă în casă mai este cineva şi dacă au arme. El a negat. Atunci ofiţerul de urmărire penală s-a legitimat şi a prezentat autorizaţia de reţinere şi percheziţie. Eu am verificat două odăi. Una era întunecoasă, dar dădea în altă încăpere, cu uşa deschisă, în care ardea lumina. Păşind acolo, imediat am fost lovit de un glonţ, în mandibulă. A fost primul foc.


T.: Adică, Busuioc stătea după perete, pregătit să împuşte?

D.S.: Corect, ţinea pistolul în ambele mâini şi a tras trei sau patru focuri în aceeaşi direcţie (foto). Orice expert îşi dă seama că nu aşa se împuşcă din fugă, după cum spune el. În plus, era imposibil ca eu să împuşc în peretele unde mă aflam… Numai expertiza balistică va constata câte gloanţe au nimerit în mine. Ştiu doar că primul mi-a intrat în mandibulă şi mi-a ieşit prin gât, dar am şi o rană la piept, în regiunea inimii. Glonţul m-a împins în perete, m-am lovit puternic de colţul uşii. Timp de-o secundă, aveam senzaţia ca şi cum cineva m-ar fi lovit cu pumnul în faţă. Ca să nu scap situaţia de sub control, am încărcat automatul şi am făcut două împuşcături în perete, după care l-am aruncat şi am scos pistolul. Am făcut acest lucru, ştiind că gloanţele automatului AK 545 puteau să nimerească, prin ricoşet, în altcineva, pe când eu port răspundere pentru viaţa şi integritatea fiecărui colaborator al CCCEC. Deşi eram rănit, toate acţiunile mele au fost controlate. Automatul a fost preluat de ofiţerii noştri. Eu, înarmat cu pistolul, am purces la un procedeu tactic, numit „descurajarea agresiunii adversarului”. Împuşcam în pereţi, cu pauze, pentru ca agresorul să înţeleagă că focul se îndreaptă spre el. El a fugit şi a dispărut într-o altă încăpere î