Ştefan Urâtu a dat CEC-ul în judecată. Astăzi a fost prima şedinţă
Fostul vice-preşedinte al Comisiei Electorale Centrale a acţionat în judecată instituţia pe care a reprezentat-o până nu demult. Mai exact, Ştefan Urâtu este într-un litigiu cu clegii săi, după ce aceştia au luat decizia de a-l demite din funcţia de vice.

Astăzi la Curtea de Apel a avut loc prima şedinţă de judecată. Preşedintele CEC a declarat pentru Deschide.MD că dosarul este în proces de examinare. Membrii CEC au scris o solicitare prin care au cerut ca şedinţa să se desfăşoare în absenţa lor. Tot Iurie Ciocan ne-a spus că, Ştefan Urâtu ar fi cerut recuzarea judecătorului Anatolie Minciuna, însă i-a fost respinsă solicitarea.
Am încercat să aflăm detalii şi de la Ştefan Urâtu însă acesta nu ne-a răspuns deocamdată la telefon.
Membrii Comisiei Electorale Centrale au votat pe 13 octombrie proiectul privind demiterea din funcția de vicepreședinte al instituției a lui Ștefan Urîtu. Decizia a venit în contextul recentelor declarații și participări la acțiuni de ordin politic. Membrii CEC au criticat dur acuzațiile aduse de către dl Urîtu și regretă declarațiile acestuia ce pun la îndoială legalitatea și corectitudinea alegerilor confirmate de Curtea Constituțională, instanțele judecătorești, precum și de toate misiunile internaționale și naționale de observare a alegerilor.


