Sute de locuri de parcare vor fi amenajate pe arterele principale din Capitală
Şoferii din Capitală nu-şi vor mai lăsa maşinile pe unde apucă, datorită faptului căsute de locuri de parcare urmează să fie amenajate pe trei artere principale din oraş.

Este vorba despre bulevardele Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi și strada Vasile Alecsandri, drumurile care au intrat în reparație în cadrul unui proiect finanţat de două bănci europene.
Parcările vor fi amenajate acolo unde trotuarele au lăţimea de cel puţin şapte metri. Maşinile vor trebuie să staţioneze în aşa fel încât să rămână loc şi pentru pietoni.
Autorităţile au hotărât să modifice proiectul finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi cea Europeană de Investiții, deoarece prevedea doar reabilitarea drumurilor.
"Trebuie găsită o soluţie, pe lângă faptul că sunt locatari, sunt şi agenţi economici, sunt sedii. Nu poate fi de la 31 august până la Mateevici niciun loc de parcare, nici pe dreapta nici pe stânga", a declarat primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.
Cei care vor elabora proiectul tehnic spun că fiecare loc de parcare va fi delimitat, iar şoferii care nu vor respecta marcajul vor fi sancţionaţi de poliţie.
"O parte de roţi o să fie pe carosabil, o parte aici şi în partea cealaltă. Avem de gând aşa: acolo să fie şapte centimetri şi să facem o bordură unde să facem semn că până aici nu. Poate vom găsi şi altă modalitate, fizic, să punem un gard. Vom pune semne unde sunt parcări", a spus directorul "Chişinău-Proiect", Pavel Cazacu.
Şoferii salută iniţiativa autorităţilor.
Autorităţile au încheiat anterior un contract cu o firmă din Austria pentru amenajarea a peste 2.500 de locuri de parcare cu plată. Proiectul a fost blocat, însă, de consilierii locali, care l-au returnat Primăriei pentru reexaminare.
Municipalitatea a amenajat, anul trecut, din contul bugetului local, 56.000 de metri pătraţi de spaţiu pentru parcarea automobilelor.


