Șor își scoate la vânzare și bastoanele de cauciuc: Prețurile ajung până la 5 500 de lei
„Klassica Force” SRL, companie afiliată controversatului Ilan Șor, aflată în proces de faliment, este nevoită să-și scoată bunurile la vânzare.

Lichidatorul „Unibank”-ului, instituție implicată în „furtul miliardului”, organizează mâine, 22 iunie, o licitație „cu strigare” pentru a-și recupera banii din bunurile acestei companii.
Doritorii pot procura pistoale de model Makarov, TT, Viking și Baikal cu prețuri de la 2 500 la 5 500 de lei, veste antiglonţ de la 2 500 – 3 500 de lei, girofaruri de la 1 500 la 2 500 de lei, bastoane de cauciuc de la 50 la 200 de lei, huse pentru pistoale de la 75 la 150 de lei, port-sprayuri de la 50 la 75 de lei bucata, video-registratoare X3000Б cu 700 de lei etc.
Între timp, Ministerul Finanțelor anunță câți bani au fost recuperați de la cele trei bănci lichidate cărora le-au fost acordate, de către Guvern, credite de urgență în sumă de 14,5 miliarde de lei.
Până acum, aceste bănci nu au reușit, împreună, să recupereze nici jumătate de miliard de lei. În total, au fost recuperate din creditele acordate, vânzarea bunurilor proprii sau luate în posesie circa 472,4 milioane de lei.


