theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
29 Марта 2016, 14:00
1 323
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Șor a lansat o organizație pentru tinerii „Tinerii Orheiului”

Începînd cu ziua de astăzi, tinerii din orașul Orhei vor avea noi oportunități și vor dispune de un șir de facilități. Toate acestea se datorează inițiativei primarului Ilan Șor, care a lansat un proiect inedit pentru adolescenții din Orhei, fiind deschis un Centru educațional și sportiv, denumit -Centrul de tineret.

Șor a lansat o organizație pentru tinerii „Tinerii Orheiului”.
Șor a lansat o organizație pentru tinerii „Tinerii Orheiului”.

La eveniment au fost prezenți Pavel Ianeț, Vice-ministrul Tineretului și Sporturilor și Tudor Golub, Președintele Raionului Orhei, care au salutat pozitiv deschiderea unui astfel de centru, ce vine în sprijinul tinerilor prin cultivarea spiritului educațional și cutural.

Acest Centru este dotat cu clase de computere, unde tinerii vor putea studia diferite programe tehnice.

Mai mult, pentru promovarea unui mod sănătos de viață, Centrul dispune și de o sală de sport de ultimă generație, dotată cu cele mai moderne aparate de sport și un ring de box cu antrenori speciali. Aici, tinerii vor avea posibilitatea să se antreneze și să-și dezvolte abilitățile sportive.

Tot în cadrul Centrului, tinerii din Orhei vor studia limbile străine – engleză și franceză, precum și alte activități de dezvoltare profesională.

Angajaţii Centrului pentru Tineret îşi vor presta serviciile fără plată, contribuind astfel la dezvoltarea societăţii.

Potrivit primarului Ilan Șor, acest Centru va deveni o a doua casă pentru tinerii din Orhei.

„Implicarea tinerilor în activități comunitare reprezintă o prioritate pentru Primăria orașului Orhei, iar acest proiect este doar începutul. Vom continua să depunem eforturi și să contribum la dezvoltarea tinerilor pentru că, ei sunt viitorul și mândria orașului nostru!” a menționat edilul.

În acest sens, Primarul Ilan Șor a dat asigurări că, astfel de centre pentru tineri, vor fi construite în fiecare cartier al orașului Orhei.

Specificăm că, odată cu această inițiativă a fost lansată Asociația Obștească „Tinerii Orheiului”, membrii căreia vor primi un card de acces la acest Centru.

Șor a lansat o organizație pentru tinerii „Tinerii Orheiului”

Șor a lansat o organizație pentru tinerii „Tinerii Orheiului”

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована