Șef de la IP Ocnița, prins băut la volan
Cei care ar trebui să facă și să respecte legea, o încalcă fără nicio jenă. Aceasta a dovedit-o Valentin Moroșan, șef-adjunct al Inspectoratului de Poliție Ocnița, care ar fi fost tras pe dreapta de o patrulă mobilă a Inspectoratului Național de Patrulare.

Agenții rutieri au avut suspiciuni că Moroșanu ar fi condus în stare de ebrietate automobilul de serviciu. Incidentul a avut loc în seara de 3 spre 4 septembrie, în orașul Ocnița.
Potrivit unor surse ale portalului Deschide.md, șeful-adjunct al IP Ocnița a urcat băut la volan, după ce a sărbătorit obținerea gradului de locotenent-colonel de poliție. Moroșanu ar fi refuzat testul cu aparatul alcooloscopic, dar a acceptat să-i fie prelevat sânge, pentru a se stabili dacă a consumat sau nu alcool.
Am încercat să luăm legătura cu Valentin Moroșanu, însă acesta s-ar afla în concediu de boală. Cel puțin așa susține Ghenadie Pocaznoi, de la unitatea de gardă a IP Ocnița.
„Domnul Moroșan se află pe foaie de boală, iar șeful IP Ocnița, Andrei Axenciuc, este plecat în teritoriu. Încercați mai târziu, poate revine dumnealui la birou”, ne-a declarat Pocaznoi, care s-a prezentat drept ajutor al șefului IP Ocnița.
Nu am putut afla mai multe detalii nici de la conducerea Inspectoratului General al Poliției. Solicitat telefonic, șeful interimar al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, a zis că nu comentează incidentul până nu vor fi gata rezultatele unei anchete interne.
„Nu comentez nicicum cazul. Agenții rutieri și-au făcut datoria. Urmează să fie desfășurată o anchetă internă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, iar mai apoi ne vom putea expune pe marginea acestui caz”, a precizat Cavcaliuc.
Întrebat de reporterul Deschide.md ce pedeapsă riscă șeful din cadrul IP Ocnița, dacă se va dovedi că era în stare de ebrietate, Cavcaliuc a evitat să răspundă.
„După ce vor fi gata rezultatele expertizei și a anchetei de serviciu, veți veni cu o interpelare și vă vom oferi mai multe detalii”, a adăugat pe final oficialul.


