Scandalul cu produsele alterate din grădinițe: Ce spun părinții ai căror copii frecventează grădinițele din Chișinău
Părinții condamnă ilegalitățile funcționarilor publici, dar nu vor să creadă că produsele alterate ajung anume în grădinițele, unde merg copiii lor.

Oamenii au reacționat imediat la fărădelegile depistate și spun că cei implicați direct merită cea mai aspră pedeapsă, scrie realitatea.md.
„Nu mi-a venit să cred că sunt oameni care pot proceda în așa fel, pe de-o parte, pe de altă parte, am vrut să mă asigur că la grădinița noastră nu se întâmplă astfel de lucruri și am discutat ieri cu educatoarea. Nu poti fi sigură niciodată, dar sunt sigură că la noi la grădiniță nu se întâmplă așa ceva. Vreau să cred că problema respectivă a trecut pe alături de grădinița noastră”, spune o locuitoare a capitalei.
Adulții recunosc că nu intră în bucătăria grădinițelor, pentru a vedea ce mănâncă picii lor, deoarece nu le este permis. Părinții spun că verificau doar meniurilor afișate pe perete.
„Sigur că este o crimă împotriva copiilor, așa ceva nu se poate, sper că la grădinița noastră nu este așa. O verificare trebuie să facă sănatatea publică”, spune o mamă. Întrebată de reporter dacă a intrat vreodată la bucătărie să vadă cum se gătește mâncarea, aceasta a spus că a văzut doar meniul pe perete.
Oamenii cred că problema va dispărea doar când vor fi trași la răspundere și funcționari de rang înalt, care au admis asemenea ilegalități.
„E problema în oameni, dar e problema și în sistemă. Dacă schimbăm oamenii și nu schimbăm sistemul totul rămâne la fel”, își spune opinia un locuitor din Chișinău.
Centrul municipal de Sănătate publica a inițiat azi controale ample la grădinițele și școlile din Chișinău.
Totodată, ministra Educației, Corina Fusu, a emis azi o circulară prin care solicită organelor locale de specialitate în domeniul învățământului efectuarea verificărilor, în regim de urgență, a calității și termenului de valabilitate al produselor alimentare.


