România Liberă: Basarabia, sărăcia buzunarelor și bogăţia sufletului
Jurnalistul român Dan Gheorghe a călătorit prin Moldova și a realizat o galerie foto despre cum arată satele Basarabiei în secolul XXI. Galeria a fost publicată în ziarul România Liberă.

Jurnalistul spune că în satele din Republica Moldova se simte „încremenire”. Adică lumea nu mai are de foarte mult timp speranţa zilei de mâine. Omul de rând s-a învăţat să trăiască cu neînchipuit de puţin.
„Aproape că nu e familie care să nu aibă o rudă plecată peste hotare, la muncă, în Rusia sau în cine ştie ce ţară din Occident. De acolo mai vin ceva bănuţi. Că de pensii şi de salarii nu mai discuţi. O fată îmi povesteşte că tatăl ei lucrează la stat şi nu şi-a luat salariul de vreo patru luni. Dar tot e bine că trăieşte la ţară, ai grădină şi scoţi din piatră seacă o fiertură, în fiecare zi”, spune jurnalistul.


