"Oraşele Moldovei" a inaugurat în oraşul Ştefan Vodă primul teren de joacă pentru copii
Ieri, 20 iunie, cu prilejul Hramului oraşului Ştefan Vodă, în scuarul central al localităţii a fost inaugurat un teren de joacă pentru copii.

Terenul de joacă modern amenajat pe placul celor mici a fost amenajat şi donat de Asociaţia Obştească „Oraşele Moldovei”.
La eveniment au participt peste 150 de copii, Primarul oraşului Stefan Voda, Gheorghe Anghel, Preşedintele raionului Ştefan Voda, Molozea Nicolae, Primarul oraşului Căuşeni, Grigore Repesciuc, Primarul oraşului Anenii Noi, Veascelav Bondari şi Primarul oraşului Sângerei, Gheorghe Braşovschi.
Suprafaţa totală a terenului de joacă este încăpătoare, iar terenul de joacă este modern şi amenajat conform tuturor standartelor de siguranţă pentru copii. Menţionăm că acesta este primul teren de joacă amenajat de către Asociaţia Obştească „Oraşele Moldovei” în localităţile urbane din Moldova, iar în viitor vor mai fi construite şi amenajate alte 7 terenuri de joacă de acest tip. Amintim, că Asociaţia obştească ”Oraşele Moldovei” a fost înfiinţată la iniţiativa a 10 aleşi locali, care sunt primari ai centrelor raionale. Fondatorii asociaţiei sunt primarii oraşelor Orhei, Anenii Noi, Leova, Rezina, Hânceşti, Criuleni, Căuşeni, Străşeni, Sângerei şi Ştefan Vodă. Preşedinte al asociaţiei obşteşti „Oraşele Moldovei” a fost ales primarul din Străşeni, Valentina Casian. Preşedintele Consiliului asociaţiei este primarul de Hânceşti, Alexandru Botnari, iar în funcţia de Director executiv a fost ales primarul de la Orhei, Ilan Şor.


