10 Октября 2011, 14:12
908
Ссылка скопирована
PSD-ul vrea „Mesagerul” rus înapoi
Modificările din grila de emisie de la postul Naţional de Televiziune au fost grav condamnate de către reprezentanţii Partidului Social din Moldova. Potrivit unui comunicat de presă, eliberat de biroul PSD, socialii „Condamnă conducerea televiziunii naţionale prin încălcarea celui mai important principiu a unei intituţii media: de a fi imparţială şi de a nu discrimina.” Potrivit sursei citate, schimbarea timpului de emisie al „mesagerului” rus în ore incomode de privit, a fost făcută de către ...

Modificările din grila de emisie de la postul Naţional de Televiziune au fost grav condamnate de către reprezentanţii Partidului Social din Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă, eliberat de biroul PSD, socialii „Condamnă conducerea televiziunii naţionale prin încălcarea celui mai important principiu a unei intituţii media: de a fi imparţială şi de a nu discrimina.”
Potrivit sursei citate, schimbarea timpului de emisie al „mesagerului” rus în ore incomode de privit, a fost făcută de către conducerea Moldova 1 la indicaţii politice. Astfel, aceştia au cerut ca conducerea televiziunii să-şi revadă decizia de motificare a timpului de emisie a mesagerului.