Profesia de logoped ar putea fi inclusă în sistemul educaţional
Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova ar putea fi completat cu profesia de logoped.

Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a organizat, astăzi, audieri publice cu privire la statutul profesiei de logoped în sistemul educaţional.
La discuție au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, ai Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” și ai Asociației Logopezilor din RM care au abordat necesitatea includerii profesiei de logoped, alături de cea de psihopedagog special, în Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova. Actualmente aceasta există doar în Clasificatorul specialităților din Republica Moldova.
Vorbitorii au menționat și importanța creării serviciului logopedic în toate instituțiile preșcolare, în baza unei testări a necesităților. Actualmente, activează 33 de logopezi în grădinițele din municipiul Chișinău și 68 în instituții preșcolare și școlare din raioanele republicii, toți fiind angajați de autoritățile publice locale. Potrivit specialiștilor din domeniu, vârsta optimă pentru corectarea tulburărilor de limbaj la copii este de la 3,5 la 7 ani.
La finele discuției, deputații au decis crearea unui grup de lucru cu implicarea deputaților și tuturor autorităților responsabile pentru elaborarea unei inițiative legislative.


