Primăria nu poate asambla autobuze din cauza CMC-ului
Primăria Capitalei nu poate începe asamblarea autobuzelor belaruse la Chişinău, pentru că aleşii municipali nu au votat, deocamdată, o decizie în acest sens.

Funcţionarii susţin că, dacă proiectul nu va demara în viitorul apropiat, există riscul ca unele linii de autobuz să fie închise, din cauza stării dezastruoase a vehiculelor.
Zilnic, fiecare al doilea autobuz ajunge în parc pentru reparaţii, iar autorităţile oraşului cheltuiesc anual sute de mii de lei în acest scop.
Responsabilii de la Primărie susţin că toate cele 135 de autobuze din parc au termenul de exploatare depăşit. Jumătate dintre acestea sunt mai vechi de 18 ani.
Mecanicii spun că pierd uneori şi câte o lună pentru a repara un vehicul.
Potrivit autorităţilor, proiectul de asamblare ar permite ca, în cinci ani, parcul de autobuze din Chişinău să fie reînnoit.
"Deja noi am determinat încăperea unde avem posibilitatea să asamblăm autocarele. Anual, peste 20 de unităţi ar fi posibil de asamblat", a spus şeful ÎM "Parcul Urban de Autobuze", Iacob Capcelea.
Un autobuz belarus asamblat la Chişinău va costa nu mai mult de 130 de mii de euro, cu 20 de mii mai puţin decât unul de pe piaţă.


